Deși nu câștigă o avere din academia sa de fotbal, Gică Hagi generează milioane de lei cu hotelul său din Mamaia. Tarifele pentru un sejur aici nu sunt însă accesibile tuturor, fiind destul de piperate.
Astfel, în anul 2023, hotelul de patru stele deținut de Hagi în cea mai luxoasă stațiune de pe litoralul românesc a înregistrat cel mai bun rezultat financiar de la înființare.
Gică Hagi face bani buni cu hotelul de pe litoral
Potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor, cifra de afaceri a fost de 25,6 milioane de lei, echivalentul a peste cinci milioane de euro, în creștere cu aproape 8% față de rezultatul raportat în 2022.
În schimb, profitul înregistrat a fost inferior celui din 2022. Anul trecut, hotelul a raportat un profit net de doar 1,2 milioane de lei, în scădere față de cele 4,4 milioane de lei înregistrate în anul precedent.
Și datoriile firmei au scăzut semnificativ, ajungând la un minim de 3,5 milioane de lei. Hotelul lui Gică Hagi a avut anul trecut un număr mediu de 138 de angajați.
Cât costă un sejur în plin sezon
Cei care vor să se cazeze la hotelul fostului fotbalist trebuie să scoată din buzunar o sumă destul de mare pentru litoralul nostru.
La hotelul lui Gică Hagi, o săptămână de cazare într-o cameră standard, pentru două persoane, costă 1.600 de euro. De asemenea, în acești bani e inclus și micul dejun, potrivit economica.net.
Cu averea sa, Patronul Farului se află printre cei mai bogați 300 de oameni de afaceri din România.
La finalul anului 2023, Gică Hagi avea o avere estimată între 28 și 34 de milioane de euro, ocupând locul 250 în topul celor mai bogați români.
În urmă cu un an, ocupase locul 254 în topul celor mai bogați, cu o avere de aproximativ 29 de milioane de euro, provenită în special din fotbal și investiții imobiliare.