Ghidul plăţii CAS-urilor de la 1 iulie

Ghidul plăţii CAS-urilor de la 1 iulie

Contribuţiile la sănătate şi pensie ale unor persoane fizice trec la ANAF.

Contribuţiile pentru pensie şi sănătate ale unor categorii de persoane fizice vor trece în curtea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) începând cu data de 1 iulie, când acestea vor fi virate în conturile Trezoreriei Statului. În prezent, aceste contribuţii sunt gestionate de casa de sănătate şi de cea de pensii. În principal, modificarea le vizează pe acele persoane fizice care desfăşoară activităţi independente şi nu se referă la cele care îşi primesc veniturile sub formă de salarii. Atenţie, contribuţia la pensie nu va fi plătită de pensionari chiar dacă obţin venituri independente. Iar persoanele care au venituri din drepturi de proprietate intelectuală nu mai achită contribuţia la sănătate, dacă realizează şi venituri din salarii, şomaj sau pensii sub 740 de lei. Paşi de urmat Declararea veniturilor pe baza cărora Fiscul va calcula contribuţia la sănătate se face prin depunerea unei declaraţii de venit estimat şi a declaraţiei privind venitul realizat, pentru contribuţia de asigurări sociale de sănătate. Dacă doriţi să vă autorizaţi după 1 iulie pentru una din activităţile pentru care veţi plăti la Fisc contribuţia la pensie, va trebui să mergeţi la administraţia financiară în raza căreia aveţi domiciliul, să completaţi şi să depuneţi declaraţia privind venitul asigurat la sistemul de pensii, precizează ANAF. Ulterior, veţi primi decizia de impunere. Deocamdată, formularele nu au fost publicate în Monitorul Oficial. Pentru veniturile obţinute până pe 1 iulie, competenţa în administrarea contribuţiilor sociale revine caselor de asigurări sociale. Astfel, persoanele care au realizat venituri înainte de 1 iulie pentru care trebuiau să achite contribuţii sociale, dar nu le-au declarat au obligaţia să completeze şi să depună declaraţia de asigurare la casele teritoriale de asigurări. Plătesc contribuţia la sănătate şi cei care au venituri exclusiv din chirii, premii sau investiţii. Lista contribuabililor care îşi mută contribuţiile sociale la Fisc

  • Întreprinderile individuale;
  • Membrii întreprinderii familiale;
  • Persoanele fizice autorizate (PFA);
  • Profesiile libere;
  • Persoanele care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, la care impozitul pe venit se determină pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă, fie este cu reţinere la sursă;
  • Persoanele care au venituri cu reţinere la sursă a impozitului din: contracte sau convenţii civile, contracte de agent, expertiză contabilă şi tehnică, judiciară şi extrajudiciară, venitul obţinut de o persoană fizică dintr-o asociere cu o persoană juridică contribuabil, care nu generează o persoană juridică; venituri din asocierile fără personalitate juridică dintre persoanele fizice rezidente şi persoane juridice române;
  • Persoanele cu venituri din activităţile agricole din: cultivarea şi valorificarea florilor, legumelor şi zarzavaturilor, în sere şi solarii sau în sistem irigat; cultivarea şi valorificarea arbuştilor, plantelor decorative şi ciupercilor; exploatarea pepinierelor;
  • Persoanele care realizează venituri, în regim de reţinere la sursă a impozitului pe venit, din valorificarea produselor agricole obţinute după recoltare, în stare naturală, către unităţi de colectare sau procesare industrială.

Citiţi şi:

  • CAS-urile persoanelor fizice, preluate de ANAF
  • ÂVEZI cum verifici dacă ai depus bine declaraţia fiscală

Ne puteți urmări și pe Google News