Daniel Dragomir, fost ofițer SRI, a spus în același context că "despre aceste liste toată lumea vorbeşte, eu am vorbit din septembrie, aceste lucruri sunt cunoscute. În Serviciu existau discuţii de mai demult, în dosarul Omar Hayssam ţinte erau Hrebenciuc şi Năstase. Le vedeam. Nu erau atât de la suprafaţă. După referendum se dădea o direcţie Serviciului pe o anumită zonă: să avem grijă ce e acolo, în mediile politice. Era interes pentru toate partidele. (...) Interesul era în special pentru PSD că era la guvernare, dar interes era pentru toate partidele.", a mai spus Dragomir.

2. Prelucrarea țintei

„Indicarea țintei declanșa mecanismul de lucru ce presupunea două etape: o prima etapă preliminară de punere sub supraveghere și interceptarea a țintei prin toate mijloacele posibile (telefonie, ambiental, video) realizată prin montarea de dispozitive specifice, inclusiv în dormitoarele ori băile locuințelor. (...) Pe baza informațiilor din prima etapă foarte multe din zona vieții intime a țintei se trecea la etapa a doua a procedurii, chemarea la parchet a țintei, fie direct pentru a răspunde unor acuzații, fie intermediar în postura de martor. Din practica DNA în principal, în unele situații demersul se oprea față de anumite ținte în faza de martor acesteia, fiindcă stoparea proceduri era rezultat unui troc anchetat-anchetator”.

Și aici avem numeroase exemple despre cum se transformă inculpatul în martor-denunțător. Ana-Maria Topoliceanu (Munteanu) este unul din exemplele clasice. A fost folosită de DNA împotriva Elenei Udrea, fiind presată cu un dosar de luare mită care zace în dosarele DNA de peste 6 ani, deși instrumentarea era extrem de simplă. Topoliceanu (Munteanu) a recunoscut că luat o geantă cu 5 milioane de euro, că a făcut legătura între mituitor și politician, a cheltuit banii, dar nu a pățit nimic. Nu ea era ținta, ci Elena Udrea. Sau i s-a întâmplat ceva: disconfortul de a da declarații împotriva celei pe care o prezenta drept „cea mai bună prietenă”.

Cum se poate?

Am trecut și eu printr-o fază de tipul acesta. În 2015 am fost la DNA, la o discuție prietenească cu procurorul Mihaela Iorga-Morar, unde timp de 6 ore am discutat „liber” despre diverse chestiuni legate de „Evenimentul Zilei”. Atât de liber încât la 15 minute după ce am ieșit de la DNA am primit un telefon de la un om care-mi reproșa tot ceea ce povestisem despre Florian Coldea și George Maior și rolul lor într-una din cauzele instrumentate de DNA.

Erau vremurile de aur ale Binomului. Vremea în care câțiva băieți cu multe stele pe umăr se încordau să pună mâna pe Evenimentul Zilei. Sau mai corect perioada de aur a Protocoalelor, în care comunicarea  inter-instituțională se făcea direct, că doar d-aia Generalul Coldea avea biroul său la DNA...

Nu m-am transformat în ceea ce-și doreau ei, nu am vrut să cedez ziarul, așa că am trecut pe lista țintelor.

3. Defăimarea / marginalizarea socială a țintei

Aici nu voi folosi un citat, ci voi parafraza componentele proiectului așa cum au fost identificate de autorul cărții ca fiind instrumentele prin care se atinge scopul propus.

Parchetul/DNA emitea comunicate premature ce ignorau prezumția de nevinovăție, scurgea selectiv informații din cursul anchetei către presă, situri și ONG-uri, influența opinia publică prin campanii agresive și vulgare, concepute special pentru fiecare segment de societate.

Se adăugau grupurile de presiune din stradă, grupările politice - părți ale proiectului, care nu ezitau să folosească cele mai dure epitete – hoț, corupt și penal. În această etapă se urmărea demonizare țintei prin crearea unei percepții negative de „penal” care se întindea automat asupra întregului anturaj, generarea unui curent de respingere din mediul economic de teamă unor represalii. Dar mai ales faptul că era un avertisment pentru ceilalți că lucrurile se pot repeta oricând asupra oricui din grup.

4. Umilirea țintei în timpul anchetei

„În această etapă participau toate componentele Proiectului. Pe baza scurgeri selective de informații privind chemarea la Parchet a unei ținte la o anumită dată și oră și cu privire la acuzațiile aduse celui chemat, la sediul Parchetului să adunau spontan nu doar jurnaliștii componenți, dar și grupurile componente de cetățeni „indignați” de fărădelegile săvârșite de țintă.” (...)

„Într-o etapă superioară a desăvârșirii umilirii țintei intervenea componenta instituțională, procurori, care emiteau fără excepție mandate de reținere pentru 24 de ore, iar cercetatul era prezentat mulțimi de personaje componente cu cătușe la mâini, spectacol repetându-se  cu public de două-trei ori la și de la locul de reținere pe baza unui calendar orar scurs pe surse dinspre procurori.”

Perfect adevărat! Pot spune că am văzut cu ochii mei cum anumiți jurnaliști răspundeau la comanda directă a Laurei Codruța Kovesi, sau a unor procurori, cum publicau informații defavorabile inculpaților, refuzând să ceară un punct de vedere.

Ghidul de "Tortură" al Binomului în Epoca Luptei Anticorupție - continuare în pagina următoare