Ghidul copiilor de 10, la final. POVEŞTILE celor zece câştigători şi rezumatul LECŢIEI care te face un PĂRINTE MODEL

Ghidul copiilor de 10, la final. POVEŞTILE celor zece câştigători şi rezumatul LECŢIEI care te face un PĂRINTE MODEL

După aproape trei săptămâni în care am fost alături de părinţi şi copii, s-au decis "premianţii". Părinţii, dar şi elevii au trimis pe adresa redacţiei poveşti de la deschiderea anului şcolar, dar şi impresiile după prima întâlnire cu "doamna" de la clasă, alături de poze. La finalul campaniei, zece elevi au fost desemnaţi câştigători. Fiecărui copil îi va reveni un ghiozdan cu rechizite: caiete, penar, set de tempera, dar şi un joc ştiinţific educativ şi un atlas al lumii.

Campania "Pregătim copii de 10!", lansată de Rama şi Evenimentul Zilei, desfăşurată în perioada 24 septembrie- 12 octombrie, a urmărit informarea părinţilor români cu privire la cele mai eficiente metode de a educa un copil. Psihologi, nutriţionişti, dascăli sau chiar oameni obişnuiţi care au la rândul lor copii şi-au unit forţele pentru a pune la punct un ghid de sfaturi menite să ajute părinţii în relaţia cu cei mici. Atât "bobocii" intraţi în acest an la clasa întâi sau la clasa zero, cât şi elevii mai mari au fost invitaţi să participe la un concurs dedicat primei zile de şcoală şi emoţiilor specifice acestui eveniment. Aceştia sunt cei zece câştigători Vă prezentăm poveştile câştigătoare pe scurt în rândurile de mai jos. Cei aleşi vor fi contactaţi pentru a primi detalii despre cum îşi pot ridica premiile. 1. Mandolina de la clasa zero Pentru Mara, în vârstă de 6 ani, noutatea cea mai mare de la clasa zero a fost domnul învăţător. "Era mai emoţionat decât noi. Se uita la ei şi nu ştia cum să înceapă pentru a nu-i speria, aşa că a luat o mandolină şi a început ora cu o melodie cunoscută de ei. Foarte repede emoţiile s-au evaporat şi toată lumea cânta şi râdea", îşi aminteşte mama fetiţei, Alina Aprofirei. 2. Emoţii de părinţi Băieţelul meu, Cristian, are 6 ani şi 9 luni şi a început clasa I, îşi începe povestioara Iuliana Dobre, din Bucureşti. "Acomodarea a fost foarte uşoară pentru că şcoala este arondată grădiniţei unde a mers el, aşa că are în clasă cinci colegi din grupa de la grădi. Prima zi a fost agitată, cu emoţii pentru noi, părinţii. Ei nu au avut timp de emoţii, îmbrăţişându-se şi admirându-şi ghiozdanele". 3. Nelipsiţi de la deschidere Pentru elevii mai mari, începutul de an nu mai e la fel de emoţionant ca pentru pitici. Carmen Vancea este în clasa a VIII-a, an dificil, însă "asta nu pare să o impresioneze prea mult. E cea de-a 14 primă zi de şcoală a celor două fetiţe eleve la aceeaşi şcoală, cea mare e deja studentă. Am un sentiment de «deja vu», însă nu mă pot lipsi de această plăcere", spune tatăl, Ion Vancea. 4. Pisica Codiţă şi prima zi de şcoală Pentru Cristina Opriţă deschiderea de an şcolar a coincis cu o tragedie: pisicuţa ei a fost călcată de o maşină. "Drumul până la şcoală a fost un calvar. Îi şiroiau lacrimile şi rostea neîncetat «Codiţă...» La sfârşit, mi-a spus: "Îţi promit că o să învăţ atât de bine, încât o să ajung medic veterinar, pentru ca nicio pisică să nu aibă soarta lui Codiţă", povesteşte tatăl, Raul. 5. Portretul dascălului perfect Andra Boiarinof, care a început clasa I în acestă toamnă, aşteaptă fiecare zi cu nerăbdare. "Am un domn învăţător foarte bun şi blând. E apropiat de noi ca un părinte şi are darul de a ne face pe fiecare dintre noi important. Îmi place la şcoală, sunt sigură ca voi învăţa multe lucruri noi şi folositoare", a scris micuţa în povestea trimisă în campania EVZ şi Rama.

6. Minunile familiei Rusu În familia Rusu, emoţiile de început de an au fost duble. "Fiica mea cea mare, Mirela Cristiana, a trecut în clasa a V-a. Profesori, note, teze, emoţii mari. Dar începutul este mai mult decât promiţător, a luat nota 10 la testele iniţiale de la română şi matematică. Domnişoara cea mică, Gabriela, e bobocel de clasa I. În noaptea precedentă începerii şcolii nu a putut dormi, s-a frământat ca un om mare: dacă nu mă plac colegii?, dacă greşesc? Dar a trecut, acum e mai liniştită, deja a luat primul FB", povesteşte mama. 7. Cati, bobocica curajoasă Ecaterina este elevă în clasa zero la Şcoala 114 "Principesa Margareta" din Bucureşti, iar începrea şcolii a schimbat-o radical. "Nu mai vrea să i se spuna Cati, ca la grădiniţă, ci Ecaterina, doar a crescut. Ca părinte mi-era teama de necunoscut, nu ştiam cum va fi trecerea de la joacă, cântece şi poezii, masă, somn, la şcoală, unde trebuie să stai în băncuţă patru ore şi să acumulezi noutăţi pe verificate şi pe notate. Toate temerile au fost neîntemeiate până acum", povesteşte mama micuţiei, Georgiana. 8. Scufiţa Roşie merge la şcoală! "Era odată o fetiţă frumoasă şi cuminte, ca şi Scufiţa Roşie. Mămica ei îi cumpăra haine roşii, mereu. De un an încoace se zvonise că va începe şcoala, deşi nici mămica, nici fetiţa nu erau pregătite", îşi începe povestioarea Ligia Roman. După ce a trecut cu brio evaluarea psihologică, Scufiţa Roşie, pe numele real Anamaria Roman, e acum la şcoală. "În fiecare zi vine bucuroasă acasă, pentru că nu mai trebuie să doarmă. Se bucură de colegii noi şi de învăţătoare care i-a atras din prima zi. Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea aşa". 9. "Mami, îmi este tare frică" Despre emoţiile lui Andrei Dumitrascuţa ştie cel mai bine mama lui, Roxana. "În prima zi de şcoală, s-a îmbrăcat mândru în uniformă, şi-a luat ghiozdanul, şi am plecat spre şcoală. Pe drum, m-a prins de mână şi mi-a şoptit, cu ochii în lacrimi: «Mami, mi-e tare frică». Mi-am stăpânit emoţia si i-am spus cu voce caldă: «Eşti băieţel mare de-acum, să fii mândru că eşti elev în clasa I». A făcut cunostinţă cu învăţătoarea, cu colegii (tare fericit a fost când a descoperit că pe unii îi cunoştea). Şi aventura a început…" 10. O luptătoare de nota 10 Povestea Roxanei ar putea părea tristă, dar finalul nu a fost încă scris. "A fost abandonată la naştere de mama ei, a trăit până la 3 ani într-un centru, apoi la un asistent maternal până la 7 ani. A fost «abandonată » şi de aceasta şi lăsată în pragul uşii mele, eu fiind naşa ei de botez", povesteşte Adela Ignat, devenită mamă peste noapte. A decis ca Roxana să rămână în familia ei. "Astăzi Roxana e în clasa a cincea, e un copil cuminte, are fiţe de domnişoară... Nu pregătesc un copil de 10, dar mă străduiesc din răsputeri". Rezumatul lecţiei unui părinte-model De-a lungul campaniei, specialiştii le-au arătat cititorilor cum îşi pot ajuta copiii să treacă mai uşor de la grădiniţă la şcoală. Psihologii au explicat cât de important este ca cei mici să afle din timp regulile simple ale şcolarilor, precum a cere permisiunea înainte de a vorbi sau de a se ridica pentru a merge la baie. În plus, părinţii copiilor emotivi au fost sfătuiţi să le dea posibilitatea de a-şi întâlni învăţătoarea din timp. "«Bobocii» au nevoie de timp ca să se adapteaze. De regulă, după o lună, se simt în elementul lor", i-a încurajat psihoterapeutul Cristina Călărăşanu. Super-meniul unui elev, au arătat nutriţioniştii, conţine câte puţin din toate. "Dimineaţa, pot încerca iaurt cu cereale, la şcoală o gustare de fructe, iar la prânz şi cină o masă cu proteine. De preferat peşte, bogat în Omega 3 şi 6, esenţiale pentru dezvoltarea cognitivă", a recomandat nutriţionistul Luiza Pârvu. Pe lângă o alimentaţie corectă, micuţii au nevoie de reguli după care să se ghideze. Psihologii propun ca orele de joacă să alterneze cu cele de studiu, somnul de după-amiază să fie o regulă, la fel şi ritualul poveştilor de seară. Tot în cadrul campaniei s-a vorbit despre cursurile extraşcolare. Dascălii şi psihologii au declarat la unison că cei mici au nevoie de activităţi care să-i stimuleze şi în afara sălii de clasă. Mai mult, lucrul în echipă este de preferat meditaţiilor în particular. Cei mici nu au nevoie doar de afecţiune, ci şi de reguli clare după care să se ghideze Campania continuă pe EVZ.RO Pe parcursul întregii campanii atât părinţii, cât şi elevii au putut crea "Diplome pentru copii de 10", ce pot fi printate şi înrămate, trimise pe e-mail sau împărţite cu prietenii pe Facebook. Diplomele pot fi făcute şi în perioada următoare. Tot ce trebuie să faceţi este să accesaţi www.diploma. evz.ro, să vă înregistraţi şi să vă încărcaţi fotografia care doriţi să apară pe diplomă.

Citiţi toate articolele publicate în campania COPII DE 10!

Ne puteți urmări și pe Google News