Gheorghe Ștefan, ”Pinalti”, va executa 3 ani de închisoare pentru finanțarea ilegală a PDL

Gheorghe Ștefan, ”Pinalti”, va executa 3 ani de închisoare pentru finanțarea ilegală a PDL

Gheorghe Ştefan, fost primar al municipiului Piatra Neamţ, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la trei ani închisoare cu executare în dosarul privind finanţarea ilegală a PDL. Instanţa a mai dispus confiscarea sumei de 165.000 de euro de la Gheorghe Ştefan, fiind menţinut sechestrul până la concurenţa sume de 235.000 de euro. În prezent, fostul primar se află în penitenciar, el fiind condamnat definitiv în octombrie 2016 la şase ani închisoare în dosarul "Microsoft".

Iniţial, pedeapsa de trei ani a fost dată de Tribunalul Bucureşti pe data de 13 ianuarie 2017, însă Gheorghe Ştefan a atacat decizia la Curtea de Apel Bucureşti, deşi el a încheiat cu DNA un acord de recunoaştere a vinovăţiei, prin care a acceptat să primească această condamnare.

Pe 13 decembrie 2016, procurorii DNA Ploieşti au sesizat Tribunalul Bucureşti cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat cu Gheorghe Ştefan, fost primar al municipiului Piatra Neamţ şi vicepreşedinte PDL, acuzat de trafic de influenţă şi folosirea influenţei funcţiei de conducere într-un partid politic în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Conform acestui acord, Gheorghe Ştefan a acceptat să primească 3 ani închisoare şi interzicerea pe o perioadă de 3 ani, după executarea condamnării, a unor drepturi: de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunilor.

Ne puteți urmări și pe Google News