Gheorghe Mărmureanu, despre anul Marelui Cutremur din România. Care sunt noile predicții ale seismologului
- Ionel Sclavone
- 16 iulie 2022, 16:45
Un cutremur de o intensitate foarte mare nu se va produce în România mai devreme de 15 – 17 ani. Estimarea îi aparține cunoscutului seismolog Gheorghe Mărmureanu care a ținut să precizeze, totuși, că datele de producer a seismelor nu pot fi prognozate cu exactitate. Mărmureanu, fost director al Institutului Național de Fizică a Pământului a făcut aceste precizări în contextul cutremurului care s-a produs în această dimineață (sâmbătă, 16 iulie 2022) în Oltenia.
Seismologul Gheorghe Mărmureanu susține că zona în care s-a produs cutremurul de sâmbătă, 16 iulie 2022, nu este neobișnuită. Potrivit spuselor sale, în Oltenia au mai avut loc seisme mai mari decât cel înregistrat în cursul acestei dimineți.
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a anunțat producerea unui cutremur de pământ cu magnitudine de 4 grade pe scara Richter, la adâncimea de 5 kilometri, în zona Olteniei, în județul Gorj. Seismul a fost înregistrat la ora 10:39:21 (ora locală a României). Acesta a fost cel de-al doilea cutremur de o asemenea magnitudine care s-a produs în ultima lună.
„În privința locului principal, în zonă au mai fost multe altele (cutremure – n. red.), mai importante. Sunt foarte mulți oameni care au plecat din acesată zonă. Sunt cutremure mici, de suprafață, nu mai mult de 4 - 4,3 magnitudine”, a explicat Gheorghe Mărmureanu.
Fostul director al INCDFP a comparat caracteristicile acestui seism cu cele ale marilor cutremure care s-au produs în trecut, în România. În acest context, Gheorghe Mărmureanu a confirmat că un cutremur de o intensitate mult mai mare se va produce în România, dar nu foarte curând.
Când va fi viitorul cutremur puternic în România
Fostul director al INFP a estimat, în baza frecvenței istorice, cu care s-au înregistrat astfel de mișcări în trecut că un seism puternic va fi posibil peste 15 – 17 ani. Astfel, au fost cutremure puternice semnalate în România, 1802, 1940, 1977, în 1986, în 1990.
„În momentul de față nu văd un cutremur mai mare în următorii 15 - 17 ani. Așa merge ca secvente istorice, dar cutremurele nu pot fi controlate, astfel că nu pot spune dacă se vor produce în 2030 sau 2070”, a mai spus Gheorghe Mărmureanu, la Realitatea PLUS.
Vechile estimări ale profesorului Mărmureanu
La începutul lunii iunie, Gheorghe Mărmureanu a făcut o altă serie de estimări cu privire la posibilitatea producerii unui cutremur major în România. El a precizat, la vremea respectivă că o mișcare telurică comparabilă cu cel din 1977 s-ar putea produce în următoarea sută de ani, dar nu mai devreme de 2040.
„În România au fost cutremure mari, în 1738, 1838, 1940. Următorul mare cutremur ar fi peste 100 de ani. A mai fost şi un alt cutremur foarte mare şi adânc, în 1802. S-a simţit puternic, de la Moscova până la Cairo, în Egipt şi nu a murit nimeni. Aici a fost marea curiozitate. A fost chiar de ziua Sfintei Parascheva. În Bucureşti, aproape toate bisericile au fost căzute la pământ”, a afirmat profesorul Gheorghe Mărmureanu.
El arăta, la începutul lunii iunie, că deși cutremurul din 1977 a fost mare, acesta nu intră în statistica normală ci a fost o urmare a seismului din 1940.
„Cutremurul din 1977 a fost unul mare şi nu intră în statistica normală, dar trebuie să ştim un singur lucru, pentru că el este o urmare din cauza cutremurului din 1940, care a fost foarte mare. Toate marile clădiri din Bucureşti au fost puternic afectate”, a mai spus Gheorghe Mărmureanu.
Cutremur de 4,2 în România
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a anunțat, sâmbătă, 16 iulie, că un seism cu magnitudinea de 4,2 grade pe scara Richter a fost resimţit în mai multe orașe din țară. Mișcarea telurică s-a produs la o adâncime mică, la aproximativ 5 kilometri conform analizelor.
„În ziua de 16 Iulie 2022, la ora 10:39:21 (ora locală a României), s-a produs în Oltenia, Gorj un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 5 km. Intensitate: III. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 98 km NV de Craiova, 102 km SV de Sibiu, 128 km V de Pitesti, 175km SE de Timisoara, 185 km S de Cluj-Napoca, 192 km V de Brasov, 193 km SE de Arad, 216km V de Ploiesti, 224 km E de Belgrad, 227 km NE de Nis ”, a transmis Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.