Social-democratul german Martin Schulz a fost ales miercuri, cu majoritate de voturi, președinte al grupului Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților (S&D) din Parlamentul European.
El va îndeplini această funcție pentru o perioadă de tranziție de aproximativ trei săptămâni, până la finalizarea negocierilor referitoare la desemnarea viitorilor președinți ai Parlamentului European și Comisiei Europene pentru perioada 2014-2019, menţionează Agerpres.
Martin Schulz este președintele în exercițiu al Parlamentului European.