Germania vrea să ia o măsură radicală. Se va pune capăt extracției de cărbune

Germania vrea să ia o măsură radicală. Se va pune capăt extracției de cărbune Sursa: Pixabay

Guvernul german poartă discuţii cu a doua mare companie minieră din ţară pentru ca aceasta să pună capăt extracţiei de cărbune în 2030, cu opt ani mai devreme decât compania planificase anterior, au declarat pentru Bloomberg mai multe surse din apropierea acestui dosar.

Potrivit surselor, discuţiile dintre ministrul german al Economiei, Robert Habeck, şi directorul general de la LEAG, Thorsten Kramer, ar fi început luna trecută, după ce Habeck a făcut o vizită la termocentrala pe cărbune din apropiere de Spremberg, şi continuă în prezent.

Autorităţile germane ar dori să elimine cărbunele din mixul energetic începând din 2030, mai repede decât ţinta anterioară de 2038, însă acum are nevoie şi de ajutorul companiilor miniere pentru a putea atinge această ţintă.

Sursele susţin că CEO-ul de la LEAG s-a opus presiunilor guvernamentale vizând noul termen limită şi a insistat pe respectarea datei ţintă 2038. Însă acum LEAG, unul dintre cei mai mari poluatori din Europa, pare să fie mai flexibilă, în pofida protestelor unora dintre cei 7.000 de angajaţi, care se tem că îşi vor pierde locurile de muncă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Măsura extremă pe care vrea să o ia Germania

În urmă cu trei ani, Berlinul a promis LEAG un ajutor de 1,75 miliarde de euro pentru ca firma să pună capăt mineritului de cărbune în 2038, însă Comisia Europeană a demarat o investigaţie pentru a verifica dacă acest ajutor de stat este legitim. LEAG a transmis un comunicat de presă în care spune că discută cu Guvernul pe mai multe teme, inclusiv cea a despăgubirilor şi a infrastructurii necesare pentru a converti termocentralele pe lignit să utilizeze hidrogen.

În luna octombrie a anului trecut, Guvernul de la Berlin a ajuns la un acord cu grupul de utilităţi RWE AG pentru ca acesta să pună capăt cărbunelui în 2030, când cea mai mare economie a Europei vrea să îşi reducă emisiile de CO2 cu două treimi şi să producă 80% din energia electrică din surse regenerabile.

Însă Germania şi-a crescut dependenţa de cărbune, cel mai poluant combustibil fosil, după ce Rusia a redus livrările de gaze naturale, ca reacţie la sancţiunile occidentale impuse Mocovei pentru invadarea Ucrainei. Reducerea livrărilor de gaze naturale ruseşti a forţat Germania să repornească unele termocentrale pe cărbune care anterior au fost închise, conform Agerpres.