Germania își justifică politica față de Israel

Germania își justifică politica față de Israel Olaf Scholz. Sursa foto: Razvan ValcaneantuEEC

Răspunzând acuzațiilor făcute cu o zi înainte de Nicaragua, Germania și-a reafirmat marți în fața Curții Internaționale de Justiție angajamentul ferm față de securitatea Israelului, afirmând că îl plasează "în centrul" politicii sale externe. Berlinul a respins afirmațiile făcute de Managua că sprijinul său militar pentru Israel ar facilita "un genocid" în Gaza.

Berlinul se apără. Germania a declarat în faţa celei mai înalte instanțe a ONU că securitatea Israelului se află "în centrul" politicii sale externe și a respins acuzațiile formulate de Nicaragua că Berlinul ar facilita un "genocid" în Gaza.

Confruntată cu situația din Fâșia Gaza, scena unui război devastator între Israel și Hamas, Nicaragua a intentat un proces împotriva Germaniei în fața Curții Internaționale de Justiție (CIJ), cu sediul la Haga, denunțând sprijinul său militar pentru guvernul israelian.

Țara din America Centrală susține că Germania încalcă Convenția Națiunilor Unite privind genocidul din 1948, stabilită în urma Holocaustului, prin furnizarea de arme Israelului.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Fără temei de fapt sau de drept”

"Istoria noastră este motivul pentru care securitatea Israelului a fost în centrul politicii externe germane", a declarat Tania von Uslar-Gleichen, reprezentanta Germaniei în fața CIJ. "Germania respinge cu fermitate acuzațiile formulate de Nicaragua. Ele nu au nicio bază de fapt sau de drept".

Managua atacă mai degrabă Germania decât Statele Unite, principalul aliat al Israelului, pentru că Washingtonul nu recunoaște jurisdicția instanței, au explicat avocații din Nicaragua.

Această ţară cere instanței să impună ordonanţe de urgență în timp ce examinează cazul în ansamblu. În special, Managua le cere judecătorilor să ordone Berlinului să înceteze furnizarea de arme și alte ajutoare Israelului.

Deciziile CIJ sunt obligatorii, dar aceasta nu are un mecanism de aplicare. De exemplu, ea a ordonat Rusiei să pună capăt invaziei sale din Ucraina, în zadar.

Atitudinea pe care a luat-o Germania

Nicaragua a criticat luni Germania pentru sprijinul acordat Israelului, considerând că este "patetic" să dea arme guvernului israelian, oferind simultan ajutor Gazei, o prezentare considerată de Berlin "grosolan părtinitoare".

"Germania furnizează arme doar pe baza unei analize atente, care depășește cu mult cerințele dreptului internațional", a subliniat Tania von Uslar-Gleichen.

Această furnizare de arme și alte echipamente militare Israelului este "supusă unei evaluări continue a situației de pe teren", a adăugat ea. "Acțiunea Germaniei în acest conflict este ferm ancorată în dreptul internațional".

"În ceea ce privește ajutorul umanitar, Germania continuă să ofere sprijin umanitar (în Gaza) în fiecare zi în condiții extrem de dificile”, a spus un alt reprezentant german, Christian Tams. "La o examinare mai atentă, acuzațiile formulate de Nicaragua se prăbușesc", a declarat el judecătorilor.

CIJ a fost creată pentru a judeca disputele dintre națiuni și a devenit un jucător cheie în războiul dintre Israel și Hamas.

Într-o altă procedură, Africa de Sud acuză Israelul că a comis genocid în Fâșia Gaza, ceea ce statul israelian neagă vehement.

În acest caz, instanța a cerut Israelului să facă tot ce îi stă în putere pentru a preveni orice act de genocid și recent și-a înăsprit poziția, ordonând măsuri suplimentare care impun Israelului să sporească accesul la ajutorul umanitar.

sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA / france24.com