Victoria lui Emmanuel Macron, în Franța, a fost salutată de oficialii de la Berlin, dar normalizarea discursului de extremă dreapta începe să stârnească mari temeri în Germania.
În Germania, realegerea lui Emmanuel Macron a fost întâmpinată cu uşurare, după temerile legate de perspectiva unei victorii a doamnei Marine Le Pen. „Alegătorii dumneavoastră au transmis astăzi un mesaj puternic în favoarea Europei. Mă bucur că ne vom continua buna colaborare”, a reacționat Olaf Scholz, duminică seară, pe Twitter.
Îngrijorare în Germania, din cauza tendinței observate după alegerile din Franța
Cancelarul social-democrat (SPD), care a anunțat prin purtătorul său de cuvânt că i-a telefonat aseară lui Macron pentru a-l felicita, nu a făcut niciun secret din dorința de a-l vedea reales pe președintele în funcție. În al doilea tur, ”francezii vor avea de ales între un candidat democrat, care crede că Franța este mai puternică într-o Uniune Europeană puternică și autonomă, și un candidat de extremă dreapta, care se alătură deschis celor care ne atacă libertatea și democrația”, avertiza Scholz într-un editorial semnat împreună cu omologii săi spaniol și portughez, Pedro Sanchez și Antonio Costa, publicat în Le Monde, joi, 21 aprilie.
Dincolo de Rin, doar extrema dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) deplânge alegerea francezilor. „O felicităm pe Marine Le Pen pentru rezultatul ei bun. Emmanuel Macron a câștigat doar o victorie de moment. Schimbarea de curs în Europa este o realitate și nu poate fi oprită pe termen lung”, a reacționat duminică liderul AfD, Tino Chrupalla.
În Germania, toată lumea în afară de extrema dreaptă se temea de o victorie a candidatului RN. „Cu Le Pen la putere, Berlinul și-ar pierde principalul aliat”, se arăta îngrijorat cotidianul economic Handelsblatt, înainte de turul al doilea. „Coșmarul Le Pen”, a titrat și Frankfurter Allgemeine Zeitung.
Pe lângă ostilitatea față de Germania, față de care aceasta spune că „există diferențe strategice ireconciliabile”, apropierea doamnei Le Pen de Rusia lui Vladimir Putin a stârnit temerile Berlinului. Din acest punct de vedere, tweet-ul postat duminică seara de jurnalistul Spiegel Sebastian Fischer rezumă ceea ce crede majoritatea germanilor: „Putin a pierdut alegerile prezidențiale franceze”.
Este vorba despre un avertisment
Deși mulțumită de înfrângerea doamnei Le Pen, Germania este îngrijorată de rezultatul obținut de aceasta. „Scorul fără precedent al extremei drepte, cu un program xenofob și anti-european, este îngrijorător și ar trebui să alerteze toți democrații din Franța și din Europa. Macron trebuie să accepte provocarea de a-și transforma mișcarea într-un adevărat partid politic și de a aborda multiplele fracturi care traversează societatea franceză”, a declarat deputatul social-democrat Nils Schmid, responsabil cu problemele de politică externă în grupul SPD din Bundestag.
Acest sentiment este larg împărtășit în Germania. „Normalizarea discursului de extremă dreaptă în timpul campaniei electorale din Franța sună ca un avertisment”, a reacționat președintele Verzilor, Omid Nuripur, al cărui partid este membru al coaliției pe care o conduce Scholz. „Europa poate respira (…) Dar este clar că aceasta nu este o victorie bazată pe convingeri. Cei cinci ani de președinție a lui Emmanuel Macron au întărit extremiștii și populiștii ca niciodată”, a comentat europarlamentarul Manfred Weber, membru al Uniunii Creștine Sociale (CSU) din Bavaria și președinte al grupului PPE (conservator) în Parlamentul European.
Duminică seara, mai multe mass-media germane anticipau deja un viitor dificil pentru Macron la începutul celui de-al doilea mandat. La fel ca Die Zeit, marele săptămânal de centru-stânga, care nu și-a ascuns îngrijorarea pentru anii următori din cauza situației în care se află astăzi democrația franceză. „Ideea unui singur partid în centrul spectrului politic prezintă un risc dacă poate fi înlocuit doar de forțe situate la extreme (...) Dacă naționaliștii de extremă-dreapta vor prelua puterea în cinci ani, va începe o perioadă nefastă pentru istoria Europei. Iată de ce Macron merită tot sprijinul altor state europene care nu au cedat încă tentației reacționare”.