Germania dă tonul în Europa! Se ridică restricțiile anti-Covid: „Merităm ca lucrurile să se îmbunătăţească”

Sursa: Arhiva EVZ

Germania se pregătește să ridice restricțiile împotriva Covid-19 după ce a depășit vârful de infectări din acest val, Omicron. Planul de relaxare va cuprinde trei etape, care se va derula până în data de 20 martie. Anunțul a fost făcut chiar de cancelarul Olaf Scholz.

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a anunțat că intenționează să renunţe la restricţii împotriva Covid, după cum relatează AFP şi DPA. Autoritățile de la Berlin au în vedere un plan de relaxare ce se va desfășura în trei etape, până pe 20 martie. Potrivit cancelarului german, se urmărește eliminarea unei mari părți a restricțiilor aflate în prezent în vigoare. Olaf Scholz a vorbit despre posibilitatea ridicării restricțiilor într-o conferință de presă, la finalul unei reuniuni cu liderii celor 16 landuri ale ţării.

„Putem privi în viitor cu mai mult optimism decât în ultimele câteva săptămâni”, a spus cancelarul german. El a adăugat că este nevoie ca după acești doi ani lungi, de restricții de tot felul, „merităm ca lucrurile să se îmbunătăţească într-un mod sau altul”.

El a făcut totuşi apel la cetăţeni să continue să poarte masca de protecție sanitară, precizând că pandemia nu s-a încheiat încă. Scholz a atras atenţia că implementarea unui mandat de vaccinare împotriva coronavirusului rămâne politica guvernului german. Aceasta chiar dacă, momentan, este blocată introducerea obligativităţii.

„Mandatul de vaccinare este necesar pentru toamna şi iarna următoare (…) Devine absolut necesar când vremea se va răci din nou”, a spus el, precizând că relaxarea restricţiilor funcţionează doar la pachet cu un program extins de vaccinare.

Germania a fost lovită, după Franţa şi Marea Britanie, de un al cincilea val puternic de coronavirus provocat de tulpina Omicron. Miercuri s-au înregistrat aproape 220.000 de noi cazuri în ultimele 24 de ore, iar rata de incidenţă la şapte zile depăşeşte 1.400.

sursă: arhivă

Restricțiile vor fi eliminate treptat

Chiar și așa, Guvernul federal şi landurile s-au înţeles asupra unei eliminări treptate a restricţiilor.

„Până la începutul primăverii, la 20 martie, restricţiile privind viaţa socială, culturală şi economică ar urma să fie treptat ridicate”, se arată în documentul guvernamental adoptat, consultat de AFP.

Plafonul privind numărul de persoane autorizate la întâlniri private, pentru moment limitat la 10 persoane vaccinate sau trecute prin boală, va fi ridicat. Însă va fi menţinut pentru nevaccinaţi până la sfârşitul lunii martie.

Obligaţiile vaccinale care condiţionau accesul la principalele locuri ale vieţii sociale sau culturale vor fi relaxate sau chiar eliminate. Vor dispărea și regulile care încurajau companiile să-și lase angajații cît mai miult în telemuncă. Certificatul verde pentru accesul în magazine va fi eliminat pe tot teritoriul Germaniei. În schimb va rămâne obligatorie purtarea măştii chirurgicale sau de tip FFP2. Acestea va trebui purtată în special în mijloacele de transport în comun sau în spaţiile închise.

Începând cu 4 martie, în Germania, vor dispărea restricţiile pentru restaurante şi hoteluri, iar cluburile şi discotecile se vor putea redeschide pentru persoanele vaccinate, trecute prin boală sau testate.