George Simion, reacţie explozivă! Acuzaţii grave în plin război. „Putin e un criminal! Am spus-o înaintea lui Biden!”

George Simion, reacţie explozivă! Acuzaţii grave în plin război. „Putin e un criminal! Am spus-o înaintea lui Biden!”Sursa foto: Razvan Valcaneantu

Președintele AUR a avut o serie de reacții dure după intervenția lui Volodimir Zelenski în Parlamentul României. Acesta nu este pe aceeași lungime de undă cu autoritățile și a prezentat un dezacord total vizavi de importanța pe care românii au acordat-o președintelui ucrainean. Aceste reacții ale lui George Simion nu au rămas netaxate, însă el se apără și susține că nu a fost plătit de Rusia, ba din contră, susține că Vladimir Putin este un criminal.

George Simion, președintele AUR, a comentat modul în care s-au comportat colegii săi din Parlamentul României în timpul intervenției lui Volodimir Zelenski. Acesta s-a amuzat de modul în care parlamentarii USR fluturau steagul Ucrainei, chiar dacă discursul președintelui nu se auzea și erau probleme cu transmisiunea.

„O chestie care nu a fost pregătită. Eu am fost și în Polonia când a intrat domnul Zelenski în Parlament acolo, la noi părea că jucăm într-o piesă proastă, cu actori nepregătiți. Au făcut cei de la USR mai multe montaje video și ziceau că tehnicienii de la Parlament ar fi fost de vină. Nu știu, unii mai spuneau că discursul ar fi fost înregistrat, mai erau niște neamuri proaste care spuneau că Zelenski vine săptămânal pe la Brașov, propagandă d-asta de război.

Mie mi-au plăcut USR-istii, păreau foarte emoționați de ceea ce nu auzeau, că parcă ne uitam la un film cu Chaplin, în Parlament nu se auzea nimic din ce spunea Zelenski.

Dar pe lângă emoțiile lor, Parlamentul are câteva mii de angajati, din care nu s-au găsit câțiva să facă o transmisie decentă. Nu că nu ar trebui să intereseze lumea războiul din Ucraina, dar măsuri concrete nu prea se iau, Germania e aceeași țară duplicitară, nu am înțeles ce caută Ceaușescu în discursul lui Zelenski, că dacă e să facem paralele, și eu pot, pentru că am masterat în istoria comunismului, România cu Ceausescu a fost cea care s-a opus atacului Rusiei asupra Cehoslovaciei.

Rușii par foarte slabi, oricât ar fi încercat să n-il prezinte pe Putin ca un mare luptător, rușii sunt impotenți și nu reprezintă un pericol real pentru pacea mondială. USR-știi așa au învățat ei marxism pe pâine, ei își joacă rolul, stateau cu steagul Ucrainei în piept, uitând că noi mai avem și rosu pe steag. Dar e opțiunea fiecăruia, noi ne-am pus drapelul României pe birouri, acum să decidă poporul”, a spus George Simion în emisiunea Punctul Culminant, realizată de Victor Ciutacu.

George Simion îl numește pe Vladimir Putin criminal

Comentariile președintelui AUR nu au fost deloc pe placul colegilor din Parlament. Ba mai mult, parlamentarul USR Bogdan Rodeanu susține că Simion ar fi agent de influenţă rusească. Răspunsul la aceste acuzații nu a întârziat să apară, președintele AUR susținând că el a declarat înaintea președintelui american faptul că Vladimir Putin este un criminal.

„Săracul Rodeanu, eu tocmai îi spuneam că urmează Moldova, frații noștri de peste Prut sunt lipsiți de apărare, el îmi spunea că sunt agent al Rusiei. Nu, bă, tâmpitule, sunt pe dracu! Nici nu a fost niciun parlamentar AUR la Ambasada Rusiei. Putin e un criminal, eu am zis-o înaintea lui Biden! Noi susținem apartenența la NATO și la UE, dar niciodată în genunchi, noi trebuie să fim puternici și să luptăm pentru interesul nostru național, cum face Polonia. Asta nu înseamnă că nu vedem că Ucraina nu a făcut rău românilor sau că discursul lui Zelenski a fost unul adecvat. Pe Ceaușescu îl judecă poporul român, nici măcar eu nu-l judec, că nu am prins vremurile alea.

Noi suntem ăia care nu aplaudăm la comandă. La domnul Macron și la domnul Zelenski și la domnul Arafat, că el e stăpânul României. L-am chemat pe șeful lui, chipurile, să vină să ne explice în Parlament cine și-l asumă pe Arafat. Noi AUR suntem singura formațiune parlamentară care îl contesta pe Arafat.”, a adăugat George Simion.