George Simion vrea ca românii să circule cu numere românești în Italia

George Simion vrea ca românii să circule cu numere românești în Italia Roma. Sursa Foto: Dreamstime

George Simion a abordat problema șoferilor români din Italia care nu pot circula cu numere înmatriculare românești.

George Simion, președintele AUR, a participat la Forumul oamenilor de afaceri români din diaspora, care a avut loc la Bruxelles.

George Simion abordează o problemă veche

Acesta a vorbit despre importanța apărării drepturilor românilor care trăiesc și muncesc în străinătate, în special în Italia, unde se confruntă cu restricții privind numerele de înmatriculare ale mașinilor.

Simion a criticat lipsa de implicare a politicienilor români la nivel european, care nu au reușit să asigure respectarea drepturilor românilor în spațiul economic comun european.

El a menționat și alte probleme cu care se confruntă românii din Spania, Marea Britanie sau alte țări, cum ar fi dubla cetățenie sau dreptul la muncă.

 

Circulație rutieră la Roma

Circulație rutieră la Roma. Sursa Foto: Dreamstime

 

George Simion, întâlniri cu reprezentanți din alte state membre UE

Liderul AUR a anunțat că va avea întâlniri cu reprezentanți ai altor state membre ale Uniunii Europene, printre care Marco Campomenosi, liderul delegației partidului Lega din Italia.

Scopul acestor întâlniri este de a discuta despre situația românilor din aceste țări și de a găsi soluții pentru a le îmbunătăți condițiile de viață și de muncă.

Simion a mulțumit participanților la forum, care au venit din diferite țări europene, pentru interesul lor față de mediul antreprenorial românesc din diaspora. El a subliniat că AUR este un partid care își propune să susțină și să promoveze interesele românilor de pretutindeni, scrie Gazeta Românească.

Mașinile înmatriculate în România, interzise din 2018

Noul Cod Rutier din Italia, intrat în vigoare în 4 decembrie 2018, conține prevederi potrivit cărora românilor le este interzis să mai conducă autoturisme înmatriculate în România, dacă respectivii români au o rezidență care este mai mare de 60 de zile.

În caz contrar, acestora le sunt confiscate mașinile, iar măsura este pusă în aplicare chiar în aceste zile. Ministerul român de Externe a reacționat și verifică dacă acțiunile autorităților italiene nu aduc atingere liberei circulații și a tuturor drepturilor stabilite prin normele obligatorii ale Uniunii Europene.

În prezent, pe teritoriul Italiei, cetăţenii cu rezidenţa care depăşeşte 60 de zile pot circula doar cu autoturisme înregistrate cu numere de înmatriculare italiane. Cei care nu se conformează sunt amendați cu sume cuprinse între 700 și 2800 de euro. Autoritatea Rutieră italiană (Ufficio Motorizzazione Civile) dispune interdicția de circulație pentru vehiculul în cauză, care este sechestrat. În cazul în care, după 180 de zile de la data infracțiunii, nu au fost îndeplinite formalitățile pentru înmatricularea vehiculului în Italia, acesta este confiscat. Maşinile înmatriculate pe firme, luate în leasing sau închiriate pe termen lung de o societate străină pot circula în Italia fără limită de timp.

Ne puteți urmări și pe Google News