De ce nu li s-a permis „Scaunelor” în regia lui Felix Alexa să fie jucate la Dublin în cadrul săptămânii francofoniei, de ce spectacolul lui Alexandru Dabija de la Odeon n-a putut fi prezentat în Spania, de ce mi s-a interzis să particip, în ciuda invitaţiei oficiale, la catalogul marii expoziţii Ionesco ce se pregăteşte în Franţa? De ce  românii sunt constant sancţionaţi de către deţinătoarea drepturilor?

De ce absurdul unei dictaturi politice a fost înlocuit de absurdul unei dictaturi personale la fel de arbitrare şi implacabile? De ce descendenţa biologică a autorului se poate converti în cenzură artistică?  De ce persoana menita să apere teatrul lui Ionesco îşi exercită dreptul de veto asupra unei ţări şi a unei mişcări teatrale? De ce liberul arbitru al deciziilor se constituie în privilegiu « moştenit » ? De ce Ionesco poate fi celebrat pentru centenarul naşterii în Franţa şi nu în România? Absurdul nu furnizează explicaţii, şi de aceea e absurd… Nu un artist sau o persoană, ci teatrul român în totalitate e azi lezat. Fără a folosi cuvinte mari, nu e eronat să identificăm în acest refuz obstinat un comportament « rasist ».

Cineva a decis să pună pe colţul cămăşii oricărui om de teatru român « steaua » oprobiului, comportament jignitor şi insuportabil. În numele cărei morale sau raţiuni un asemenea gest poate fi efectuat?  Atunci când mâinii întinse, când dorinţei de a onora şi experimenta o operă capitală a literaturii moderne, când voinţei de a o face prezentă în contextul unei culturi care îi e apropiată i se întoarce constant spatele un efort de solidaritate se impune. Să renunţăm la căutarea unor soluţii individuale;  să refuzăm refuzul. Să nu ne oferim obrazul, ca un Christ nobil, pentru a primi o altă palmă, ci împreună, în numele unei iubiri deliberat contrazise, să ne revoltăm.

Mai bine ruptură decât « dragoste cu sila… » – ea se termină întotdeauna prost. Câte regrete, câtă tristeţe, dar şi câtă demnitate  implică o astfel de atitudine !  De ce urmaşii preferă să creadă că « interdicţia » e expresia cea mai adecvată a misiunii de care sunt învestiţi ? De ce cenzurează şi nu suscită vocaţii, de ce  zic – pentru a-l parafraza pe Ionescu – mereu « Nu » ? Azi a nu  accorda acces la teatrul lui Ionesco e un gest contrar drepturilor omului. Un expert îmi indica soluţia Tribunalului Internaţional de la Haga!

Citiţi şi:

Românitatea lui Ionesco, o "tinichea" pentru fiica sa