Memoria familiei merge, însă, mai departe prin urmaşii surorii celor trei eroi, Lucia Strehăianu, care s-a măritat cu Iancu Saidac (fiul lui Nicolae Saidac şi al Mariei Pârvulescu şi nepotul lui Ioniţă Saidac), şi el membru al unei familii importante din Mehedinţi, frate cu medicul militar Constantin (Costică) Saidac, directorul primului spital din Turnu Severin, mort în Războiul Balcanic.

Conform arborelui genealogic inedit al familiei Saidac, fiul vărului primar al lui Iancu Saidac a fost generalul de brigadă Alexandru Saidac (1890-1979), absolvent al Şcolii militare de infanterie (1910-1912) şi al Şcolii Superioare de Război (1919-1921).

În al Doilea Război Mondial, s-a remarcat în luptele de la sud de Harkov (mai 1942) şi în cele din Stepa Calmucă (noiembrie-decembrie 1942). După instaurarea regimului comunist, a fost condamnat în două rânduri, pe motive politice, sub pretextul de „sabotaj agricol” şi de „crime de război”. Dar Alexandru Saidac luptase şi în Primul Război Mondial.

„În Primul Război Mondial, a ajuns la gradul de căpitan. A fost şi la Mărăşeşti, şi la Oituz. A luptat foarte mult pe frontul din Moldova, acolo a ajuns cunoscut. A fost coleg cu Eremia Grigorescu.

Aceştia erau oameni de elită ai armatei române, iar prima grijă a regimului comunist a fost să-i lichideze.

Ironia sorţii a fost că, în 1952, vine în vizită în România generalul sovietic Malinovsky. Ministrul Armatei era Emil Bodnăraş.

«Ştiţi, este închis»

Şi una dintre întrebările pe care le-a pus acest om despre armata română şi despre conducătorii ei a fost: «Dar despre generalul Saidac ce mai ştiţi, pe unde e?». Generalul Saidac era închis. A fost la Jilava, l-au dus şi la Poarta Albă. «Da, trăieşte», i-a răspuns Bodnăraş. Dar unul i-a spus lui Bodnăraş, la ureche: «Ştiţi, este închis».

În 24 de ore l-au  scos din închisoare, i-au făcut uniformă, l-au pus la punct şi i-au spus să nu vorbească nimic şi să spună c-o duce bine: «Vezi că-ţi dăm drumul, îţi dăm pensie.

Să nu spui nimic despre unde ai fost, să spui că ai stat… acasă». Acest Alexandru Saidac era un tip mic de stat, dar avea o forţă interioară formidabilă, avea nişte ochi gri cenuşiu, era foarte apropiat de noi, în special de bunicul Iancu Saidac.” (Saidac, Valentin, 2015)

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric