Generalul Stephen Townsend, şeful Comandamentului SUA în Africa, afirmă că Beijingul încearcă să obţină acces în porturi din Mauritania şi Namibia, unde ar putea staţiona submarine şi nave militare.

„China caută locuri pentru reînarmarea şi repararea navelor. Aceste lucruri devin utile din punct de vedere militar în cazul unui conflict. China a stabilit deja prezenţă în Djibouti. Acum se orientează spre coastele Atlanticului şi vor să creeze astfel de baze acolo, a declarat generalul Stephen Townsend.

„Chinezii vor să ia prin surprindere Statele Unite în anumite ţări din Africa. Proiecte în porturi, eforturi economice, investiţii în infrastructură, acorduri şi contracte pentru acces mai mare în viitor. (…) Au armament şi muniţie. Au adus vehicule de luptă. Cred că vor transfera şi elicoptere de atac”, atrage atenţia generalul american.

„Prezenţa militară chineză în zona Oceanului Atlantic mă îngrijorează foarte mult, a subliniat şeful Comandamentului SUA în Africa, scrie Digi24.