August. Vacanță. Sco ția. Relaxare. Pei saje superbe. Un televizor care merge în fundal. Un film alb-negru, întrerupt brusc de o reclamă, probabil a unei clinici private din UK.

Mesajul scris mare pe ecran la final: „Găsește-ți cancerul!” M-am trezit brusc din reverie. Mi-am adus aminte de tema abordată recent în Evenimentul zilei.

Investigațiile și limitele lor

Scriam atunci despre analize și investigații efectuate in extenso, fără vreun scop precis, ducând cel mult la crearea unor anxietăți suplimentare, a unor bucle din care cu greu se mai iese, uneori poți ieși liniștit (parțial) pentru că toate investigațiile au ieșit normale, dar de cele mai multe ori se iese cu prețul unor angoase pe care psihicul nostru continuu stresat le interiorizează diferit. Tone de analize și investigații, consulturi peste consulturi menite să ne liniștească sau dimpotrivă să ne întărească și mai mult convingerea că există un cancer ascuns adânc în noi și pe care trebuie doar să îl găsim.

Asta nu înseamnă că nu trebuie să fim atenți la semnalele corpului nostru și la toate măsurile acceptate universal de prevenție, care includ și analizele și imagistica periodică.

Articolul respectiv a provocat o serie de dezbateri în lumea medicală din jurul meu, iar concluzia acestora s-a materializat într-o întrebare: „Care este limita între ceea ce este prea mult și ceea ce este prea puțin în materie de investigații în medicină?”

FOTO: MIHAELA ANDREESCU, șef secție Hematologie Spitalul Colentina din București

Cu medicul la psiholog​

Vorbind cu psihologul Ionuț Ghiugan despre acest subiect, mi-a răspuns: „Un medic investește enorm de multe resurse în formarea sa ca specialist, neglijând de multe ori aspecte importante ale vieții personale și sociale.

Munca unui medic implică formare continuă și un nivel ridicat de identificare la nivel de personal cu profesia pe care o practică. Din aceasta perspectivă, există o nevoie crescută de validare și recunoaștere profesională și socială ca o echilibrare firească a eforturilor depuse pe o perioadă lungă de timp. Se poate naște astfel, în multe situații, un conflict interior puternic între nevoia de recunoaștere și validare și obiectivul esențial al profesiei, cel de a salva vieți.

Orice eroare medicală poate avea un impact important asupra pacientului sau calității vieții sale, implicând răspundere profesională și legală. Eroarea medicală poate avea consecințe directe asupra reputației medicului, subminând cariera profesională și respectul colegilor și pacienților”.

Din nou despre medicina defensivă

În continuare, psihologul Ionuț Ghiugan: „Mecanismele defensive sunt absolut necesare în aceste condiții, securizarea prin proceduri și controlul permanent al situației reprezentând modalități eficiente pentru a evita eroarea medicală. Atunci când nevoia de confirmare devine obsesivă și amână un răspuns prompt, când comportamentul de evitare împiedică luarea unei decizii, practicarea medicinii defensive nu este bună pentru pacienți sau medici. Neîncrederea în medici, promovată de mass media și social media, nu face decât să întărească practicarea unei medicini defensive și nu să rezolve problemele sistemului medical”.

În loc de concluzie

Și, atunci, vine întrebarea: Cum am ajuns de la securizarea prin protocoale și proceduri, absolut necesare și utile, mecanismele defensive firești care apar în actul medical, la invitația din reclama de la televizor: „Găsește-ți cancerul!”, alături de alte invitații precum: încearcă sucul x sau parfumul y...?