Prin ce e mai vinovată Daenerys, care a distrus prin pîrjolire King’s Landing, decît Churchill, care a distrus prin bombardare Hamburgul?!

Înainte de ceremonia care a fost lansarea editurii Mediafax, discutînd cu Adrian Sîrbu și cu Marius Tucă despre ce vom face și ce vom drege nu peste mult timp, Marius Tucă și-a arătat surprinderea că în deschiderea emisiunii cu Sandra Stoicescu, de săptămîna trecută, am abordat sezonul opt și ultimul din Game of Thrones.

Nimic surprinzător în gestul meu.

Despre serialul devenit rapid fenomen mondial am mai scris. Pe cristoiublog.ro din 14 decembrie 2018, am publicat un amplu comentariu, reunire a unor fragmente din însemnările făcute de mine pe parcursul vizionării celor șapte sezoane. Așa cum arătam în articol, eu am văzut Urzeala tronurilor, cum a fost tradus în românește titlul Game of Thrones, după ce se încheiaseră toate sezoanele și planeta aștepta aprilie 2019 pentru a urmări finalul, crezut de milioane de telespectatori ca fiind Bătălia dintre Vii și Morți, dintre Oameni și Umblătorii Albi. Scriam în eseu despre Game of Thrones ca despre un serial dedicat Istoriei ca luptă nemiloasă pentru putere. În așteptarea ultimului sezon, după cum îmi e firea, m-am am început să mă interesez de serial. Spre surprinderea mea, am descoperit existența unei întregi literaturi consacrate producției HBO. Nu numai articole, apărute în publicații prestigioase, dar și cărți, semnate de specialiști în istorie, politologie, psihologie colectivă, geopolitică. Am cumpărat prin descărcare cîteva dintre ele de pe Apple.fr, profitînd de faptul că dețineam cartele din Franța. Alte cîteva, care n-aveau variantă electronică în franceză, le-am comandat pe Amazon.fr în varianta tipărită. Titlurile acestor cărți spun totul despre atenția acordată de specialiști unui serial care, la o adică, ar fi putut fi privit cu nepăsare ca pe o producție de entertainment. Dar cum scria Antoine Lucciardi în volumul Game of Thrones décrypté, Shakespeare e un precursor al entertainment -ului, deoarece la Londra concurența de pe vremea marelui scriitor „era feroce între diferitele trupe și pentru a-și găsi un loc între acestea, pentru a cuceri spectatorii, trebuia neîncetat să dezvolți tezaure de ingenuitate, să propui noutăți menite a ține publicul cu sufletul la gură”. Nu pot să nu remarc cu amărăciune că la noi, în România, pentru presa noastră, pentru editurile noastre, serialul n-a existat și continuă să nu existe. Era de prevăzut să mă număr printre milioanele de telespectatori de pe planetă (cîți or fi fost din România?) care au așteptat cu patimă difuzarea primului episod din ultimul sezon al Game of Thrones. Ca și în cazul sezoanelor anterioare, am ținut un soi de jurnal, în cadrul unui proiect de care mă ocup în fiecare zi și anume de a scrie sub titlul Lumea prin care trec un jurnal al vieții mele intelectuale. Din start trebuie să precizez aparțin taberei fanilor care au rămas dezamăgiți de lucrul de mîntuială care a fost acest ultim sezon. De altfel în emisiunea cu Sandra Stoicescu ne-am exprimat amîndoi stupefacția, Sandra Stoicescu fiind mai fană decît mine, dacă se poate spune așa. Ulterior despre fușăreala care a fost ultimul sezon am stat de vorbă și cu Adrian Sârbu și cu Petriana Condruț, alți confrați care urmăriseră serialul. A fost un prilej de a descoperi că numărul celor care s-au interesat de serial în România cuprinde și multe vedete. Eu le știu doar pe acestea. Dacă aș fi director de ziar aș face chiar o anchetă printre vedetele vieții noaste publice pentru a afla care dintre ele e fan Game of Thrones. Reproduc în două ediției ale cristoiublog.ro fragmente din Jurnalul meu care transcriu trăirile și gîndurile de telespectator al ultimului Sezon din Urzeala tronurilor, așa cum le-am așezat în Lumea prin care trec, fără o preocupare de orînduire: Umblătorii Albi imaginați de pe Zidul lui Hadrian

Mi-am luat inima-n dinți și am început Sezonul 8 și ultimul din Game of Thrones, în prescurtare juvenilă, GoT. Scriu, mi-am luat inima-n dinți, pentru că deși Sezonul a ajuns deja la episodul 6 în înregistrarea de pe HBO Go, am șovăit să-l urmăresc, așteptînd episodul final. Cred că m-a îndemnat la acțiune numărul special din revista franceză Historia consacrat lui Games of Thrones, luat de la Nisa. Lucrurile au stat așa și le povestesc, pentru semnificația lor mai largă, de fapte mici care duc până la urmă la o Faptă: Primele pagini din revistă m-au îmboldit să revăd toate sezoanele de pînă acum: mi-am dat seama că sînt întîmplări și personaje de care nu-mi mai amintesc nimic. Deschizînd HBO Go, am nimerit la primul episod din sezonul 8. N-am rezistat să nu mă uit vreun sfert de oră. Măreață intrarea Armatei Viilor în Winterfell!

 

Dacă așa e pe ecranul unui laptop îmi imaginez cum o fi pe un ecran panoramic! Și atunci m-am decis să las deoparte orice altă preocupare și să mă uit la ultimul Sezon din GoT. Primul episod se petrece – ca să mă exprim ca un elev care se pregătește la Română pentru Bacalaureat – la Winterfell, în Nord. Grație hărții din revistă, am acum imaginea teritoriului pe care se desfășoară intriga sau mai degrabă intrigile. Chiar din acest prim episod întîlnesc în concret Învățătura de esență a serialului: Să n-ai încredere în nimeni!

Dincolo de zîmbetele eminamente umane, pentru că oamenii nu mîrîie unul la celălalt, deși se mușcă, și încă mortal, ghicești tensiunea din care se vor ivi răsturnările viitoare de situații. Noaptea, înainte de a pica în somn și azi, după-amiază, stînd la coadă la Poștă (o tipă trimitea prin poștă 10 milioane de lei în Burkina Fasso!) citesc din revista franțuzească. Teza de răscruce a materialelor e corespondența posibilă dintre fapte, evenimente și personaje din serial și fapte, evenimente și personaje din Istorie. Scrise de autori diferiți, articolele au drept concluzie comună:

Deși nu se pot stabili cu precizie, tot ceea ce se întîmplă în serial are corespondențe în Istoria – marele prozator, hrănit esențial din nevoia de putere a oamenilor. Descopăr deja două observații, făcute de mine înainte de a mă apuca de Sezonul 8. Asemănarea izbitoare dintre Zidul care apără oamenii de Morți și de Iarnă și Zidul lui Hadrian din Anglia. Un text din revistă redă mărturisirea lui George R. R. Martin, autorul romanelor din care s-a născut serialul, despre trăirile încercate de el pe Zidul lui Hadrian:

„Nu era nimeni în jur. Am privit spre Nord, atunci cînd crepusculul se instala și am încercat să-mi imaginez ce însemna să fii roman pe vremea cînd Zidul era o adevărată protecție, și pe vremea finelui de imperiu, cînd nu știai niciodată ce poate veni de dincolo de colinele din depărtare sau din pădurile aflate un pic mai departe.”

Da, fără să fi fost vreodată pe Zidul lui Hadrian (deși cred că voi ajunge pînă la urmă), deseori am încercat să-mi imaginez cum își imaginau romanii lumea de dincolo de Zidurile care-i apărau de barbari. Ce-o fi gîndit vreun comandant roman de Armată uitîndu-se în depărtarea cu păduri sălbatice a lumii picților sau a lumii germanilor?

Un alt adevăr spus de revistă chiar din introducere și pe care l-am descoperit și chiar am scris mai demult despre el ,e acesta:

„În Game of the Thrones, cavalerii își trădează jurămintele, prințesele își obțin independența, iar eroii mor. E de altfel una dintre principalele rațiuni ale atracției încercate de telespectatori încă din debutul difuzării serialului: povestea, destul de violentă, dar aparent tradițională, ia o turnură interesantă cînd Eroul, destinat puterii și onoarei, e executat. (…) Moartea lui Ned Stark face să basculeze Game of Thrones dintr-un fenomen al fantacy într-o capodoperă a narativului, și explică succesul său care a depășit azi cadrul amatorilor de pelicule de acest gen.”

Cel mai iubit personaj: Tyrion Lannister, Piticul

În așteptarea episodului final, care nu mai e atît de interesant dacă judecăm după ultimele episoade din Sezonul opt, toate bîntuite de graba realizatorilor de a termina și cu afacerea asta, c-a durat prea mult și ne-a plictisit de moarte, am reluat serialul de la episodul unu al Sezonului unu. Deja am văzut trei episoade. Cred că merită să-l revăd în întregime. Acum, scutit de febrilitatea dată de noutate, pot observa amănunte care mi-au scăpat la prima vizionare. Apoi, chiar dacă l-am văzut deja, multe scene nu mi le amintesc. Mai ales în privința personajelor secundare mi-au scăpat multe întîmplări și destinul lor e pentru mine la fel de surprinzător ca și la prima vizionare. Nu în ultimul rînd, pot acum să adîncesc personajele. Pe de o parte pentru că acum știu destinul multora dintre ele. Pe de alta pentru că m-am înarmat cu lecturi corespunzătoare. De pe Apple fr., profitînd de cartelele cumpărate din Franța, am cumpărat în variantă electronică: Winter is coming de Carolyne Larrington & Antoine Bourguilleau; Game of Thrones décripté de Antoine Lucciardi; Game of Thrones décodé de Ava Cahen. De pe Amazon.fram cumpărat în varianta tipărită (cea electronică lipsește): Le livre des 7 couronnes: Un guide du monde de Game of Thrones, de Nicolas Lamour, Les Leçons politiques de Game of Thrones, de Pablo Iglesias Turrion și Game of Thrones: De lʼhistoire à la série, de Cédric Delaunay.

Cartea Avei Cahen debutează cu prezentarea personajelor principale și secundare, urmărite pînă la sezonul șase. Din această prezentare se disting personajele urîte și personajele iubite de fani. Pe primul loc la urîte e desigur Cersei. Dintr-o răutate de satiric englez producătorii o țin în viață pînă la ultimul sezon. Cel mai iubit nu e Jon Snow, cum s-ar putea crede, ci Tyrion Lannister, Piticul. Personajul seduce prin inteligență. De unde putem crede că și în lumea de azi fascinează nu vitejia, nu onoarea, nu cinstea, ci inteligența.

Am urmărit episodul 5 din Game of Thrones, ultimul înaintea celui final. Cei care l-au văzut înaintea mea – publiciști, jurnaliști, fani ai serialului, după cum i-am descoperit cu surprindere – mi-au zi cu toții că episodul e cel al nebuniei de care e lovită Daenerys. Aceasta, din cîte văd și eu după ce mă apuc de episod, deși clopotele anunță capitularea Orașului, se urcă pe Dragon, singurul rămas după folosirea Scorpionilor, și aruncă asupra orașului – și a populației civile, evident – șuvoaie de foc. Regizorii fac din aproape tot episodul spectacolul așa-zisei nebunii a pretendentei. Ca și în cazul Bătăliei cu Cei de dincolo, cu Umblătorii Albi, serialul tratează superficial un moment care putea fi de excepție. Pentru fani e un nou argument în favoarea Petiției prin care cer producătorilor rescrierea întregului Sezon, dezamăgitor pe toate meridianele și nu numai în rîndurile fanilor. Ar fi fost de așteptat ca distrugerii Orașului să i se fi acordat un spațiu infinit mai mic sau dacă s-ar fi păstrat cel de acum, în cuprinsul acestuia ar fi trebuit date minute de expunere a principalelor personaje. Cu excepția lui Cersei, care beneficiază de o lungă agonie a supraviețuirii, toate celelalte personaje sînt practic uitate. Tyrion Lannister e surprins de reacția Stăpînei sale. Și doar atît. Episodul anterior îl dezvăluise pe Tyrion trădîndu-și amicul, lordul Varys, care complota împotriva Reginei pentru a-l pune pe Tronul de Fier pe Jon Snow, descoperit ca urmaș în linie bărbătească al Regelui Nebun, Targaryen. Varys, maeastrul Șoaptelor, cum i se spune acestui maestru al Serviciilor Secrete, îl avertizase că Daenerys e în stare de cruzimi tiranice odată ajunsă pe Tron. Ar fi fost de așteptat ca Tyrion să reacționeze în vreun fel, să-l caute pe Jon Snow sau pe Comandantul Nepătaților. Nimic din toate acestea. Jon Snow continuă prăbușirea ca personaj din celelalte episoade ale Sezonului 8. Nu pricepi ce rol are el în atacarea Orașului, nu-l vedem comandînd nimic, deși el a venit pînă aici în fruntea Armatei Nordului. Pe teren îl surprindem dînd cu sabia și ajutînd apoi o familie civilă să-și scape femeia de la violul asediatorilor. La un moment dat, îl vedem anunțînd retragerea. După cum au zis specialiștii, pînă acum personajele Universului cunoscut s-au exprimat vorbind cu alte personaje. Jon Snow nu vorbește cu nimeni. Nu putem ști ce-i în capul său la un asemenea dezastru. Nici despre Arya nu știm mare lucru ce gîndește, cîtă vreme o parte însemnată din final e dedicată rătăcirilor ei printre ruine.

E o nebunie ceea ce face Daenerys? Eu nu cred. Masacrarea populației civile, distrugerea Orașului, trimit, mai ales prin folosirea șuvoiului de foc, la bombardarea Hamburgului de către Aliați în cadrul Operațiunii Gomorrah, campanie de raiduri timp de 8 zile și 7 nopți începute în noaptea de 24 iulie 1943. Culmea barbariei a fost atinsă în noaptea de 27 iulie 1943, cînd s-a creat furtuna de foc (leit furtuna creată de Dragon în Game of Thrones), practic o minge de foc care a circulat pe străzi cu 240 de kilometri la oră și o temperatură de 800 grade celsius. Au murit 42 600 de civili, alți zeci de mii au fost răniți, clădiri istorice au fost puse la pămînt. Operațiunea Gomorrah a fost ordonată de Churchill. Premierul Angliei nu era nici nebun, nici răzbunător. Această Hiroșimă a Germaniei a prefațat Hiroșima Japoniei, ordonată de Truman, un alt lider despre care nu se poate spune că moștenea în sînge sifilisul nebuniei din familie. Atît în cazul Germaniei, cît și în cel al Japoniei, cînd li s-a obiectat celor doi că victime vor fi oamenii nevinovați, respectivii au răspuns că nu sînt nevinovați: Germania fascistă și Japonia antiamericană sînt și rodul civililor care fie că au sprijinit regimurile militariste, fie că le-au tolerat. Nu altceva le spune Daenerys sfetnicilor săi cînd aceștia o avertizează să nu masacreze populația civilă.

 

Sînt istorici care susțin și acum că bomba de la Hiroșima a fost necesară. Fără ea Războiul ar fi continuat și Aliații ar fi dat noi victime. Același lucru se poate spune și despre Atacarea Orașului de către Dragon. Ultimele secvențe ne arată o Cersei decisă să reziste în Palat sau dacă pleacă decisă să comploteze mai departe. Mai mult ca sigur fără distrugerea Orașului, cucerirea Tronului n-ar fi fost definitivă. Așa cred c-a socotit – corect – Daenerys. Vom vedea din episodul următor și ultimul, dacă am avut dreptate sau nu.

 

(Va urma)