Gâlceava universitarilor, cu pumni şi jandarmi

Gâlceava universitarilor, cu pumni şi jandarmi

Doi profesori, Doru Tompea şi Nicolae Niculescu, îşi dispută cu încrâncenare conducerea Universităţii „Petre Andrei“.

Fondatorii celei mai mari universităţi private din Moldova, „Petre Andrei“ din Iaşi, şi-au revendicat ieri supremaţia asupra instituţiei de învăţământ prin lupte corp la corp. Conflictul fără precedent în mediul academic din România, care s-a lăsat cu lovituri, îmbrânceli şi injurii de mahala, a avut loc în timpul unui protest organizat ieri-dimineaţă de sindicatul profesorilor de la „Petre Andrei“.

Scopul mitingului, la care au participat aproximativ 100 de cadre didactice şi studenţi, a fost de a-l împiedica pe autointitulatul rector Nicolae Niculescu să intre în sediul universităţii. Organizatorii au încercat să pună astfel în aplicare o sentinţă a Tribunalului Iaşi prin care Niculescu a fost obligat să înceteze exercitarea atribuţiilor de rector.

Lovituri la coaste şi acuze de fraude Tabăra sindicaliştilor, condusă de profesorul Doru Tompea, preşedinte al Universităţii „Petre Andrei“ din Iaşi, s-a ciocnit în câteva reprize violent cu cea a profesorului Niculescu. „Câţi pumni am luat eu astăzi nu am luat în toate bătăile mele din copilărie. A adunat toţi repetenţii şi interlopii de cea mai proastă calitate, conduşi de Ilie Foia, ginerele lui Niculescu. Dacă nu era presa prezentă, ne măcelăreau acolo“, a povestit ulterior Tompea, care este şi preşedinte al organizaţiei municipale PSD Iaşi.

De partea cealaltă, Niculescu, invalidat ca rector la „Petre Andrei“ de toţi miniştrii învăţă- mântului care s-au succedat din 2004 până în prezent, susţine că acţiunea a avut substrat politic. „Este un miting susţinut de şeful PSD Iaşi, Gheorghe Nichita, care nu avea dreptul să le dea autorizaţie în faţa unei instituţii private. Doru Tompea este un infractor care a sustras 60 de miliarde de lei (6 milioane - n.r.) din fondurile universităţii pentru a plăti presa coruptă, pentru a finanţa PSD-ul şi pentru a cotiza la masonii lui“, a afirmat Nicolae Niculescu. Pază la fiecare etaj al clădirii În jurul orei 2.00, cele două părţi, păzite de jandarmerie, Poliţia Comunitară şi două firme de protecţie, s-au retras în sediul universităţii pentru negocieri. După jumătate de oră, au semnat un protocol prin care s-au înţeles să se întâlnească la Ministerul Învăţământului pentru a rezolva conflictul. Până atunci, la fiecare etaj din cele 13 ale clădirii vor sta câte doi agenţi de pază care vor avea grijă să nu aibă loc incidente între reprezentanţii celor două „grupări“. DISPUTĂ Bătaie pe patrimoniu şi pe studenţi Conflictul dintre cele două tabere de la „Petre Andrei“ a pornit în anul 2003. Practic, există două entităţi care-şi revendică supremaţia asupra patrimoniului evaluat la peste 20 de milioane de euro. Pe de o parte, Universitatea „Petre Andrei“ Iaşi, condusă de Niculescu, un ONG neacreditat de guvern, şi de cealaltă, Universitatea „Petre Andrei“ din Iaşi, condusă de Doru Tompea.

Miza este cu atât mai mare cu cât cei aproximativ 5.500 de stundeţi înscrişi la toate cele patru facultăţi plătesc anual taxe de şcolarizare de aproximativ 3 milioane de euro. De mai bine de patru ani însă, facultăţile, deşi acreditate, nu au un rector recunoscut de Ministerul Învăţământului şi nu pot elibera diplome de absolvire. Cu toate acestea, Niculescu a semnat în toată această perioadă diplomele de la Drept şi Economie, acte nule din punct de vedere juridic.

Ne puteți urmări și pe Google News