Gâlceava psihologilor! Motivul certei dintre Freud și Jung!

Gâlceava psihologilor! Motivul certei dintre Freud și Jung!

Carl Gustav Jung (foto), reprezentant al psihanalizei şi al psihologiei analitice, s-a născut la 26 iulie 1875, la Kesswil, în cantonul elveţian din Thurgau.

A influenţat în profunzime aproape toate aspectele culturii moderne, incluzând medicina, religia, filosofia, literatura, arta şi, desigur, domeniul în permanentă evoluţie, al psihanalizei, scrie autoarea Deirdre Bair, în prefaţa volumului "Jung. O biografie" (2011), conform site-ului www.edituratrei.ro.

Prin teoriile sale de pionierat despre personalitate şi inconştient, Jung a creat mulţi termeni cu care se operează şi în prezent: arhetip şi inconştient colectiv, introvertit şi extravertit, anima şi animus, sincronicitate şi individuaţie, şi chiar spiritualitate New Age, mai notează Deirdre Bair, în volumul citat.

Jung este, de asemenea, recunoscut ca fondator al psihologiei analitice, conceptul central al acestei discipline fiind individualizarea - procesul psihologic de integrare a contrariilor, inclusiv conştientul cu inconştientul, păstrând în acelaşi timp autonomia lor relativă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Jung considera individualizarea ca fiind procesul central al dezvoltării umane, conform site-ului Asociaţiei Internaţionale de Psihologie Analitică, https://iaap.org/.

În 1906, după ce a citit „Interpretarea viselor” şi alte câteva lucrări ale lui Sigmund Freud, Jung a iniţiat o corespondenţă cu fondatorul psihanalizei care a condus la o relaţie de amiciţie între cei doi, deşi diferenţa de vârstă dintre cei doi era de 20 de ani.

Deşi Freud îl considera pe amicul său „moştenitorul psihanalizei”, începând cu 1911 relaţia dintre cei doi a început să se deterioreze, întrucât Jung a propus diverse revizuiri ale teoriei psihanalitice a lui Freud.

În 1913, ruptura dintre cei doi avea să fie definitivă.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul  istoric