Câștigătorii Galei Societăţii Civile vor fi anunțați în curând

Câștigătorii Galei Societăţii Civile vor fi anunțați în curând

Cel mai amplu eveniment de promovare a sectorului non-profit din România, Gala Societăţii Civile, se pregăteşte pentru decernarea premiilor de anul acesta. Evenimentul va avea loc pe 28 mai.

Cele mai bune proiecte şi programe iniţiate de organizaţiile non-profit, neguvernamentale sau chiar de persoane fizice vor fi premiate pentru implicare activă şi impactul pe care activitatea lor a avut-o asupra societăţii. În cadrul ediţiei a X-a a Galei Societăţii Civile, vor fi aleși câştigători dintre cele 179 de proiecte şi programe înscrise, la cele 17 secţiuni ale competiţiei. Vor fi premiate cele mai bune iniţiative din domenii precum educaţie, învăţământ şi cercetare, artă şi cultură, apărarea drepturilor individuale şi colective, sănătate, protecţia mediului, incluziune socială, dezvoltare economică şi socială, dar şi proiectele pentru tineret sau cele de voluntariat. Juriul este format din 60 de specialişti în implementarea şi cercetarea proiectelor, jurnalişti, dar şi persoane publice care au fost, de-a lungul timpului, implicate activ în tot ceea ce înseamnă societatea civilă din România. „Considerăm că toţi oamenii care se implică în societatea civilă merită să fie în lumina reflectoarelor. Gala Societăţii Civile aduce în faţă lucrurile bune care se întâmplă în difertite comunităţi, spune Andrei Popescu, reprezentantul Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP) care crede că societatea civilă din România este într-o continuă dezvoltare”.  Gala Societăţii Civile este un proiect al Fundaţiei “Gala Societăţii Civile" a cărei misiune este aceea de a promova şi premia activitatea sectorului non-profit.

Ne puteți urmări și pe Google News