Fostul președinte Traian Băsescu a scris pe Facebook că imaginile prezentate marți seara de Antena 3 sunt „minciuni”, iar întâlnirea „în regim de urgență” prezentată de Antena 3 a avut loc pe 29 septembrie, nu pe 5 octombrie. Și Elena Udrea a reacționat, spunând că este „greu de crezut” că „există un astfel de personaj, Mihai Gâdea”.

„ Trebuie să fii tâmpit!”

„Marți seara, la Antena 3, Răspopitul prezintă un filmuleț în care, după mintea lui, se văd Elena Udrea, avocatul Elenei Udrea, Dorin Cocoș și eu, pretinzând că ne-am întîlnit luni seară, în regim de urgență, după „dezvăluirile” (eu spun minciunile) prezentate chiar în emisiunea sa (…) Cel pretins a fi avocatul doamnei Udrea este patronul localului (…) Cel pretins a fi Dorin Cocoș sigur nu este Dorin Cocoș. Ce-ar fi să “recunosc” că era Mihai Gîdea?”, a scris Băsescu. Ulterior, la sediul PMP, el a spus că „trebuie să fii tâmpit” sau să crezi că telespectatorii sunt „ t â m p i ț i ” susținând că o întâlnire „secretă” se poate desfășura într-un restaurant.


FOTO: Mihai Gâdea



Securitatea, teleportată în sec. XXI

Antena 3 s-a făcut de râs și în septembrie, când a prezentat un document falsificat grosolan, ținta fiind tot Băsescu. Gâdea a mediatizat un document care conținea corecturi specifice programului Word cu opțiune auto-corect, document despre care a susținut că era din 1984. S-a dovedit un fals când s-a constatat că presupușii semnatari nu erau pe funcțiile respective la vremea aceea, iar tehnica IT nu permitea editarea și printarea unui astfel de document mai devreme de 1995.

Vanghelie nu-i vrea locuința

După ce, acum câteva zile, presa a prezentat imagini în care soția lui Marian Vanghelie, Oana Niculescu Mizil, se întâlnea cu Băsescu și se specula că acesta vrea să-i vândă casa din strada Mihăileanu, edilul sectorului 5 a reacționat. „A fost o vizită particulară, amicală, în care nu au fost referiri la vremelnicele mele probleme juridice și nici la schimburi sau cumpărări de locuință (…) așa cum s-a speculat în presă. La momentul oportun, voi dezvălui adevăratul motiv pentru care a avut loc această întâlnire. Va fi o surpriză!”, a precizat Vanghelie. Băsescu a spus doar că Oana Mizil a avut nevoie de „un sfat”.