Gabriela Firea speră că va candida la București. PSD o mai ține în tensiune
- Ionel Sclavone
- 17 august 2023, 09:35
Gabriela Firea nu a renunțat la candidatura pentru Primăria Generală, în ciuda scandalului legat de căminele groazei din Voluntari. Ea speră că PSD o va promova, după ce se vor estompa ecourile despre bătrânii ținuți în condiții inumane în cele două stabilimente. Mai mult, se declară o victimă deși Ștefan Godei și Ligia Gheorghe, care i-au fost colaboratori direcți până în momentul în care dezvăluirile au apărut public.
Gabriela Firea se declară o victimă în scandalul căminelor groazei din Voluntari, deși Ștefan Godei, patronul acestor așezăminte i-a fost colaborator direct. La fel ca și Ligia Gheorghe care a făcut parte din conducerea asociației care administra căminele. Cu toate acestea, Gabriela Firea nu-și găsește nici un fel de responsabilitate, nici măcar morală, față de bătrânii internați și tratați în condiții inumane.
După revenirea din vacanța din Grecia, în condițiile în care scandalul azilelor groazei se mută dinspre Voluntari spre alte județe, Gabriela Firea este din ce în ce mai prezentă în spațiul public, susținându-și cauza.
„Nici dacă omoram pe cineva nu cred că era așa un linșaj mediatic (…) Era o presiune uriașă (n.r. – de ce a demisionat). Când premierul ieșea să vorbească despre proiecte, îl întrebau doar de mine și de Marius Budăi. Când Marius Budăi și-a dat demisia presiunea mediatică asupra lui s-a încheiat. Și s-a întețit asupra mea (…)”, a declarat Gabriela Firea.
Ștefan Godei – Ligia Gheorghe o relație de susținere reciprocă
Acum, când lucrurile s-au mai depărtat în timp, Gabriela Firea confirmă că Ștefan Godei și asistenta sa se cunoșteau foarte bine. În sensul în care, spune ea, cei doi se ajutau reciproc.
„Godei era un apropiat al Ligiei în sensul că se ajutau reciproc. Nu a fost implicată în nici cea mai mică activitate, nici de bine, nici de rău”, a mai spus Gabriela Firea, evitând să dea mai multe detalii despre această relație bazată pe sprijin reciproc la nevoie.
Firea trage speranțe că va candida la Primărie
Pe de altă parte, Gabriela Firea recunoaște că nu a renunțat la candidatura pentru Primăria Generală și că și-ar dori să revină. Doar că, spune ea, totul depinde de partid, iar dacă partidul își dorește un alt candidat…
„Când m-a anunțat domnul Ciolacu drept candidat PSD, parcă am avut un presentiment – i-am spus că este cam puțin cam devreme și se vor năpusti asupra mea. Marcel mi-a spus că bucureștenii mă așteaptă, că am avut un mandat foarte bun și cu siguranță ar fi o nedreptate să nu fi candidat și o dezamăgire față de public (…)
Deciziile vor fi luate mai spre sfârșitul anului și ar fi normal să aștept. Eu vreau să revin. Doar dacă și echipa PSD consideră asta. Respect ierarhia. Poate partidul dorește să susțină alt candidat”, a spus Gabriela Firea, pentru Gândul.
Nicușor Dan este pregătit pentru alegerile viitoare
Spre deosebire de Gabriela Firea care spune că o eventuală candidatură a sa la București depinde de partid, Nicușor Dan este gata să candideze din nou. Primarul general spune că ar dori să reprezinte partidele de dreapta, într-o nouă coaliție, la fel ca în 2020, când a câștigat. Nicușor Dan consideră că avantajul său este că a reușit să scoată Primăria din faliment, acolo unde a adus-o Gabriela Firea. Din cauza banilor risipiți, în mandatul acesteia, spune Nicușor Dan, nu s-au făcut investiții majore, iar datoriile curente ale Municipalității au crescut la 3 miliarde de lei.
„În ceea ce o privește pe Gabriela Firea, eu pot să spun, dincolo de acest scandal în care, repet, nu am vrut să intru, a fost un primar extrem, extrem de slab pentru București. A dus literalmente Primăria în faliment. Am găsit 3 miliarde de lei datorii curente și conturile blocate, a dus RADET-ul în faliment, a dus Societatea de Transport aproape de faliment și nu am văzut niciun mare proiect, nicio direcție în care orașul ăsta să meargă. În schimb, am văzut fel de fel de cheltuieli aiurea care nu au dus orașul ăsta în nicio direcție”, a comentat Nicușor Dan.
Primarul general spune că nu a văzut la PSD nici o preocupare pentru proiecte de infrastructură și investiții. El spune că o candidatură a Gabrielei Firea va depinde de partid, care nu este preocupat de rezolvarea problemelor din București.
„Asta depinde de PSD, mai este un an până atunci, nu am văzut însă o preocupare la PSD pentru proiecte sănătoase pe infrastructură, pe termie, pe transportul public care să rezolve marile probleme ale acestui oraș”, a comentat Nicușor Dan.
Primarul general îl pune la punct pe Marcel Ciolacu
În acest context, Nicușor Dan a ținut să-i dea replica premierului Marcel Ciolacu despre care spune că face declarații politicianiste, doar ca să dea impresia că este interesat și de București.
„Este exact o declarație tipic politicianistă, populistă. Iei un fapt real și îl scoți din context și spui că este permanent. Nu vorbește de faptul că am plătit pe termie de 3 ori mai mult decât media ultimilor 10 ani, nici de faptul că pierdem mai puțin după ce în ultimii 10 ani am pierdut tot mai mult, nici de marile investiții pe care le-am făcut.
Nu l-am văzut pe dl Ciolacu să fie la fel de vehement când dl Oprescu (Sorin Oprescu, primar general în perioada 2008-2015, n.r.) nu plătea subvenția, la sensul cel mai propriu, sau când doamna Firea ducea RADET-ul în faliment. (…) În sfârșit, noi am început să facem acele mari lucrări și acestea costă câteva zile în care oamenii au rămas fără apă caldă”, a mai declarat Dan.
Totodată, Nicușor Dan a precizat că disconfortul bucureștenilor se datorează lucrărilor de intervenție care se fac în această perioadă înainte de venirea anotimpului rece. El spune că este de preferat, în condițiile în care reparațiile la rețeaua de termoficare, sunt obligatorii, să se facă acum, iar nu la iarnă când vine frigul.
Critici de la Guvern pentru primarul general
Primarul general a dat asigurări că apa caldă va reveni în București, de joi, 17 iulie când vor fi gata lucrările de înlocuire a unor conducte. Aceasta chiar dacă Marcel Ciolacu și PSD îl critică pentru că face astfel de reparații.
Premierul PSD s-a folosit de poziția sa de la Guvern pentru a-l acuza pe Nicușor Dan că ține Bucureștiul fără apă caldă. Aceast, deși conductele de termoficare ar fi trebuit înlocuite încă de mulți ani, de pe vremea când Primăria București era condusă de PSD.
„Nu reușesc totuși să realizez cum este posibil în aceste condiții ca în capitala României primarul Nicușor Dan să condamne în continuare, și acest an, sute de mii de locuitori să se spele luni întregi cu apă rece. Mi se pare inuman și degradant și asta la trei ani după ce domnul primar a promis revoluția apei calde”, a mai comentat Dan.