Prezentatoarea de televiziune Gabriela cristae va fi înlocuită de Antena 1. Informația a fost confirmată oficial, chiar de prezentatoare, într-un mesaj pe rețelele de socializare. Gabriela Cristea a dezvăluit, în postarea în care își lua rămas bun de la fani, și numele celei care o va înlocui.
Prezentatoarea de televiziune Gabriela Cristea se confruntă cu noi probleme de sănătate, iar din cauza aceasta a fost nevoită să renunțe la emisiune. Ea a anunțat că va lua o pauză de la filmările de la Antena 1, în condițiile în care trebuie să se îngrijească de sănătate. În acest context, Gabriela Cristea a postat un mesaj în care a ținut să clarifice situația și să elimine din fașă eventualele speculații cu privire la dispariția sa de pe micul ecran.
De altfel, prezentatoarea de televiziune își ține fanii la curent cu toate evenimentele importante din viața ei, chiar și atunci când veștile pe care le are nu sunt foarte bune. De această dată, Gabriela Cristea i-a anunțat pe cei care o urmăresc că s-a îmbolnăvit și că va trebui să stea deoparte de emisiunea pe care o prezintă.
Gabriela Cristea nu a dat detalii despre boala sa, însă a precizat că are nevoie de mai multă vreme pentru a-și reveni. Iar până atunci locul ei va fi luat de Paula Chirilă, căreia i-a mulțumit public.
„Dragilor, sunt perioade când sănătatea îți joacă feste și ești obligat să stai departe de tot și să te îngrijești. Zilele acestea traversez o astfel de perioadă, dar sper să mă refac cât mai curând și să mă întorc la întâlnirile noastre din fiecare seară de pe @antenastarsoficial la @capriciile_iubirii_oficial. Îi mulțumesc @paula_chirila pentru ajutorul oferit în aceasta perioadă și promit să mă întorc cât de curând. Vă îmbrățișez cu drag!”, a scris Gabriela Cristea pe Instagram.
Gabriela Cristea, mesaj emoționant de Florii
În acest context, dincolo de problemele medicale cu care se confruntă, Gabriela Cristea a ținut să sărbătorească alături de cei ce o urmăresc ziua de nume a fiicelor ei și ale lui Tavi Clonda. Ea a transmis un mesaj emoționant, cu această ocazie, pentru Iris și Victoria Margot, care poartă nume de flori.
„Ele sunt florile familiei noastre, Iris și Victoria Margot (Margareta). Vă iubim până la stele și înapoi. La mulți ani tuturor florilor și Paște fericit celor care sărbătoresc azi Învierea Domnului!”, a scris prezentatoarea TV.