Gabriela Cristea, nemulțumită de alegerile lui Tavi Clonda. A acceptat cu greu asta

Sursa foto Instagram

Tavi Clonda a făcut o nouă achiziție, dar soția sa, Gabriela Cristea, nu este mulțumită de aceasta. Prezentatoarea a acceptat cu greu decizia partenerului său și și-ar fi dorit să aleagă altceva.

Gabriela Cristea nu este mulțumită de mașina pe care Tavi Clonda a cumpărat-o de curând și și-ar fi dorit să aleagă un alt model. Soțul prezentatoarei a achiziționat un Mercedes GLE 400, de aproximativ 100.000 de euro. Acesta le-a recunoscut fanilor că a luat-o prin leasing.

Chiar dacă mașina nu este pe placul Gabrielei Cristea, Tavi Clonda a declarat că este foarte fericit și că așteaptă cu nerăbdare să își plimbe fetițele cu noul automobil.

„Am zis că așteptam de 15 ani momentul ăsta de când a apărut modelul aproximativ. Am trecut prin mai multe Coupe-uri, că mie îmi plac Coupe-urile până am ajuns la destinația finală, la ce îmi doream eu, de fapt, de la început, de când a apărut modelul ăsta de 12, 13, 14 ani, nu mai știu exact.

Am avut un Volkswagen, un Passat CC, după aia un GLC. Am avut cam ce mi-am dorit, dar numai cu multă muncă și, cum să zic eu, perseverență. Mașina e luată în leasing. Am dat un avans și plătesc rate. Nu, nu am luat-o cu banii jos și nici n-aveam și nici dacă aș fi avut nu cred… Nu am de ce să mă ascund”, a declarat Tavi Clonda, soțul prezentatoarei Gabriela Cristea.

S-a acomodat cu greu cu noua mașină

Tavi Clonda a mai spus că Gabriela Cristea și-a dorit alt model, dar că a început să se acomodeze cu mașina cumpărată.

„Nu cred că o să apucăm să mergem cu ea undeva prea curând, decât prin oraș. Avem multă treabă de rezolvat, de semnat niște chestii, niște filmări. Gabriela e foarte încântată de mașină, că tot m-ai întrebat de ea. Ei întotdeauna i-au plăcut mașinile mari. E adevărat că nu era înclinată spre dorința asta a mea de Coupe, GLC, dar ușor, ușor a început să îi placă”, a completat Tavi Clonda.

Gabriela Cristea, mai vitezomană ca Tavi Clonda

Acesta a mai declarat că soția sa era vitezomană, dar că lucrurile s-au schimbat după ce au apărut cele două fetițe. El a spus că încearcă să fie calmi în trafic și să nu se enerveze.

„Măi, noi ne-am cam schimbat așa… Ea era mai vitezomană, bine, nu exagerat. Asta până să aibă copii. După ce a făcut copilașii s-a schimbat treaba, la fel și la mine. Noi oricum mergem regulamentar. Acum nu mai mergem așa sportiv, la asta mă refer.

Mergem mai calmi, mai așezați. Nici nu suntem din ăia care adormim și ne claxonează ăia din spate, dar nici nu întrecem limita. Noi doi conducem cam la fel. Ea chiar un pic mai sportivă ca mine”, a mai zis Tavi Clonda pentru Fanatik.