Gabriel Oprea, noi declaraţii în cazul MORŢII lui Bogdan Gigină: "Maşina în care mă aflam avea viteza legală"

Gabriel Oprea, noi declaraţii în cazul MORŢII lui Bogdan Gigină: "Maşina în care mă aflam avea viteza legală"

Gabriel Oprea a fost audiat astăzi, 6 septembrie, la Curtea Supremă în dosarul în care a fost acuzat că a prejudiciat bugetul DIPI.

După ce a ieşit de la audieri, acesta a ţinut să precizeze câteva aspecte cu privire la dosarele în care este implicat.

”M-am prezentat în dosarul în care a fost achiziționată o mașină pentru Ministerul de Interne, mai precis pentru DIPI. Nu am stabilit prețul, marfa sau altceva. Mașina a fost achiziționată în condițiile în care s-au cumpărat peste 5.000 de mașini necesare în Minister. Am plecat de la Minister și mașina e în garaj, nu am luat-o acasă”, a precizat Oprea, la ieșirea de la Curtea Supremă. 

Întrebat de jurnalişti, Oprea a făcut şi câteva comentarii pe marginea dosarului morţii lui Bogdan Gigină, în care fostul vicepremier este acuzat de ucidere din culpă. 

”M-ați întrebat pe bună dreptate, că e o mare tragedie, despre dosarul privind uciderea din culpă. Ce să vă spun ca un om normal? E de domeniul fantasticului! Eram în timpul serviciului, eram în interes de serviciu, plecam de la o instituție pe linia de securitate. Era în jur de ora 19.00, mă deplasam de la această instituție spre domiciliu. Mașina în care mă aflam cu aghiotantul și șoferul avea viteza legală, mașina din față avea viteza legală. 

Din păcate, motociclistul s-a lovit și a căzut în acea groapă. Dispozitivul de protecție care e din 2.000 și de care au beneficiat toți miniștrii e stabilit de Poliția Rutieră, asemenea tuturor detaliilor tehnice. Nu un ministru sau un viceprim-ministru se ocupă de aceste dispozitive. Sunt regulamente, legi în vigoare. E problema Poliției Rutiere, respectiv a șefului de dispozitiv”, a declarat Oprea pentru B1TV