Gabriel Diaconu, despre cazul Pantelimon: Când toți urlă că trebuie schimbat ceva, nu schimbi nimic

Gabriel Diaconu, despre cazul Pantelimon: Când toți urlă că trebuie schimbat ceva, nu schimbi nimic

Medicul psihiatru Gabriel Diaconu, fost consilier al ministrului Sănătății Alexandru Rafila până acum câteva zile, le răspunde celor care i-au scris „în contextul emoțional al acuzației formulate față de cazul de la Spitalul Sf. Pantelimon.

Gabriel Diaconu, despre cazul de la Spitalul Sf. Pantelimon

Medicul psihiatru Gabriel Diaconu a venit cu câteva explicații cu privire la scandalul de la Pantelimon. În opinia sa, „Reacția previzibilă a oamenilor de bună credință e să se îndoiască de felul în care-și fac meseria. Având în vedere că la Pantelimon, aparent, munca în echipă era fracturată, infirmierele s-ar fi băgat peste asistente, asistentele peste doctori șamd., chiar și în colectivele închegate plutește o stare de tensiune”.

Medicul dorește prin acest mesaj „să le spun câteva lucruri acestor oameni:

  • În primul rând, dă-ți seama că e un atac concertat. E un asalt media.
  • Una dintre ținte e să schimbe comportamentul uman.
  • Procurorii vor să facă asta pentru a documenta greșeli.
  • Presa vrea să facă asta pentru a documenta știri.
  • Vulgul vrea să facă asta pentru a confirma propria realitate”.

Când toți urlă că trebuie schimbat ceva, nu schimbi nimic

Medicul psihiatru Gabriel Diaconu: „Zona BAS este „business as usual”. Atunci când toți urlă că „trebuie schimbat ceva” e timpul, de fapt, să nu schimbi nimic”. Nu schimba din alcătuirea echipei, formatul de gărzi, proceduri, abordare, atitudini.

Un alt sfat este acela că „în perioada unei crize artificiale, indusă, de tip război hibrid, reziști mai bine dacă îți plasezi încrederea în mecanismul anterior crizei. Este imperfect, fără doar și poate. Dar este funcțional”, a explicat medicul psihiatru.

Gabriel Diaconu arată și greșelile care se fac în plin scandal, și anume, „Am văzut idei de reguli, decaloguri, vorbe de duh. Sunt înălțătoare, dar lipsite de vreun efect:

  • Folosește un pic de timp, în grupul din care faci parte, pentru discuții de grup. Am avut experiența asta de multe ori. Uite ce am reușit să fac, uite care sunt limitele și ce n-am reușit să fac.
  • Medicii uneori au nevoie de sprijin/ suport individual. Asistentele se descurcă mult mai bine în ecosisteme de grup.
  • Oamenii au nevoie să ventileze fără teamă de represie sau retribuție. Au nevoie de un cadru de confidențialitate, de confort, în care să-și spună of-ul, să își pună voce pe nemulțumiri dar și angoase”.

Gabriel Diaconu: Indiferent de scandal, de flegmă și atac violent, suntem oameni în uniformă

Gabriel Diaconu a mai subliniat un lucru care trebuie să fie foarte clar pentru toți oamenii, și anume că „Indiferent de scandal, de osândă, indiferent de flegmă și atac violent, suntem oameni în uniformă. Asta înseamnă că vom continua să vedem pacienți, să tratăm bolnavi, să ne facem treaba”.

Și continuă: „Iar cine simte nevoia să își ia o perioadă de repaus „e bine să fie sinceră și să spună asta, eventual prin rotație. În timp ce oamenii lucrează nu discută bârfa, sau zoaiele presei care sunt menite să destabilizeze”, a mai subliniat medicul.

Un alt sfat oferit de Medicul psihiatru Gabriel Diaconu

Medicul Gabriel Diaconu a arătat care este principiul fundamental pe care îl folosește în fiecare dimineață:

  • N-am să mă predau astăzi nici disperării, nici neputinței.
  • Am să fac ce ține omenește de mine, și un pic mai mult decât atât.
  • Am să-mi folosesc judecata și am să îmi apăr ideile care știu că sunt pilonii realității mele.
  • Am să îmi liniștesc mintea în mijlocul zgomotului.
  • Am să las să curgă informația pe lângă mine, și am să accept că există atac, durere și violență, dar am să le las să existe fără să mă lupt cu ele.
  • Am să mă lupt pentru ceva, nu împotriva a ceva.
  • Tot ce am de făcut e să trăiesc astăzi, pentru că și mâine este un astăzi. Iar mâine am să spun: N-am să mă predau astăzi nici disperării, nici neputinței. Am să fac tot ce ține omenește de mine, și un pic mai mult decât atât”, e explicat medicul psihiatru în postarea de pe social media.