Românul din Drumul Taberei a ajuns mâna dreaptă a lui Donald Trump. Foto

Românul din Drumul Taberei a ajuns mâna dreaptă a lui Donald Trump. FotoDonald Trump. Sursa foto: wikimedia

Gabriel Constantin, CEO al Trump International, a relatat cum a ajuns din Drumul Taberei în postura de colaborator de încredere al președintelui american, Donald Trump, în domeniul afacerilor.

Gabriel Constantin, lăudat de Eric Trump

Eric Trump a fost cel care observat dedicarea și loialitatea sa, caracterizându-l drept persoana care a realizat o muncă excelentă pentru familia Trump. Fiul președintelui SUA a mărturisit că noi românii avem „unul din cei mai incredibili oameni să reprezinte România, o ţară extraordinară, o ţară frumoasă”.

Eric Trump a mai subliniat că Gabriel Constantin „a început colaborarea cu noi cu mulți ani în urmă, la resortul din Miami, Florida, și a realizat o muncă remarcabilă în decurs de patru ani, dedicându-se cu multă străduință și având rezultate excelente”.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.Sursa foto: Facebook

Secretul reușitei sale

Gabriel Constantin a plecat în străinătate acum 20 de ani, având un singur obiectiv: acela de a se afirma ca om. Românul din Drumul Taberei a povestit despre primul său loc de muncă de la Trinity College, unde făcea scrimă şi spăla vase la Jurice Hotel.

„Niciodată nu am privit acel loc de muncă ca pe un simplu job de spălat vase. Mă gândeam că nu reușeam să câștig suficienți bani din scrimă și aveam nevoie de un venit suplimentar pentru a putea face alte lucruri. Întotdeauna am fost atras de industria alimentară și de băuturi, iar spălatul vaselor este locul de unde începe totul în acest domeniu. Așadar, acesta a fost primul meu loc de muncă”.

Gabriel Constantin alaturi de Donald Trump (1)Donald Trump și Gabriel Constantin

Gabriel Constantin a mai spus că nici așa nu-i ajungeau banii și, spune el, „în cele din urmă, am găsit un loc de muncă în domeniul front of the house, unde serveam clienții. Apoi, am decis să îmi iau un alt job. Am întâlnit un prieten care lucra acolo și am observat cum punea covoare noaptea. Când am realizat că, lucrând noaptea la covoare, câștigam mai mulți bani decât la spălat vase, am renunțat la acel loc de muncă.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.Gabriel Constantin: Trump International Hotel & Tower Chicago.

Momentul în care Gabriel Constantin se lansează în domeniul ospitalității

Gabriel Constantin a reușit să ajungă în Statele Unite unde a început și cariera sa în domeniul ospitalității. Pentru început a găsit un serviciu în New Orleans, la Intercontinental. Acolo, spune el,  „am cunoscut-o pe soția mea acolo și am început să-mi fac prieteni, precum și să mă dezvolt în Statele Unite. Primele trei luni am locuit într-un hotel, împreună cu copilul, într-o singură cameră.

Porțile s-au deschis pentru el atunci când a fost sunat de familia Trump. Și așa a început colaborarea cu una dintre cele mai influente și bogate familii din lume.

Gabriel Constantin a descris colaborarea cu membrii familiei Trump spunând că „ne ofereau ajutor în selectarea tuturor detaliilor. Erau extrem de implicați”.

Gabriel Constantin: N-am mai colaborat niciodată cu patroni atât de dedicați

Românul a mai mai povestit că ei „se ocupau de carpete, covoare și de tot ce era necesar, punându-și picioarele pe ele și negociind contractele. Toți au participat la negocierile cu noi. N-am mai colaborat niciodată cu patroni atât de dedicați, care să se implice atât de mult în toate aspectele, în toate țările în care am fost. Ei erau primii care ajungeau dimineața și plecau ultimii”.

Cu toate acestea, provocările nu s-au încheiat aici pentru el. Familia Trump se pregătea să deschidă o nouă proprietate în Washington, DC. Fosta clădire a Poștei Americane avea să devină cel mai luxos hotel din zonă, iar Gabriel Constantin a fost responsabil pentru revitalizarea unei clădiri abandonate, a povestit el pentru antena3.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News