Gabi Tamaș, dezamăgit de naționala României

Gabi Tamaș, dezamăgit de naționala României Gabi Tamaș renunță la fotbal. Sursa: Dreamstime.com

Gabi Tamaș (40 de ani), în prezent manager al Concordiei Chiajna și fost fundaș central al echipei naționale, dar și jucător cu 45 de apariții în Premier League, consideră că Radu Drăgușin (22 de ani), unul dintre cei mai talentați fotbaliști români ai momentului, ar mai avea nevoie de timp pentru a performa în Anglia, campionat în care acesta din urmă joacă în prezent.

Tamaș spune că Drăgușin trebuie deocamdată să se acomodeze

Managerul Concordiei Chiajna, Gabi Tamaș, consideră că jucătorul român de fotbal Radu Drăgușin, ce activează în prezent în Premiere League (campionatul de fotbal englez), ar trebui să-și îmbunătățească viteza pentru a se impune în cel mai puternic campionat din Europa, arată Tamaș într-un interviu acordat ProSport.

„Este un jucător talentat, foarte bine tactic. După părerea mea trebuie să mai muncească la viteză. Sau, dacă nu poate să îmbunătățească viteza, să abordeze altfel fotbalul. Cred că și-a dat și el seama după meciul Fulham, că m-am uitat, am văzut, este alt ritm de joc. Până te acomodezi, orice jucător nu poate de 100% din primul an, o spun pe propria răspundere, pentru că am fost acolo și am văzut ce se întâmplă, nu te împaci cu vremea, nu-ți place mâncarea, familiei nu-i place, prietenei, soției, copilului, sunt mai mulți factori. Încet, încet trebuie să le depășești, să te acomodezi și să fii ca la tine acasă pentru a putea să dai tot. Adică îi mai trebuie un pic de acomodare, să vadă cum este fotbalul englez, pentru că este diferit de cel italian”.

Tamaș a rămas dezamăgit de naționala României

Gabi Tamaș, care a strâns 67 de selecții în echipa națională a mai spus în interviul acordat ProSport, că a rămas dezamăgit de evoluția elevilor lui Edi Iordănescu din partida contra Columbiei. El crede că în acel meci, jucătorii români au fost depășiți din toate punctele de vedere: tactic, tehnic și fizic.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Mă bucur că s-au calificat la campionatul european, pentru că așa, încet, încet va crește și fotbalul românesc, dar ceea ce nu mă bucură este ce am văzut în meciul cu Columbia. După părerea mea ne-au cam dominat în toate capitolele. Lăsăm scorul, că a fost 3-2, că am înscris pe final, eu spun că ne-au depășit la viteză, forță, tehnică”.

Realitatea în fotbalul românesc nu e asta, e alta…

„Unde sunt echipele în Europa League, în Champions League? Ce vrem să vedem, unde sunt, că nu le ma văd!? Unde sunt jucătorii români care se vedeau la AC Milan, la Inter, Ajax, unde sunt?”, se întreba retoric Gabi Tamaș, gândindu-se la viitorul fotbalului românesc.

El consideră că, pentru a cunoaște o îmbunătățire, fotbalul românesc ar trebui să se bazeze mai mult pe academiile noastre de fotabal. „Și să investim mai mult în această zonă, în jucătorii români care vor să facă performanță”, completează fostul jucător al naționalei României.