Deși considerat unul dintre cei mai talentați fotbaliști ai generației sale, Gabriel Tamaș s-a remarcat mai mult prin scandalurile care îl implică. Prieten cu alcoolul, Tamaș a făcut din nou un scandal de pomină.
Fundașul în vârstă de 39 de ani a ajuns la formația din Ilfov la începutul anului, după ce a părăsit echipa Petrolul Ploiești în urma unui derapaj grav la adresa antrenorului Nae Constantin, a conducerii clubului și a suporterilor acestuia.
Scandal făcut de Tamaș în cantonamentul Concordiei Chiajna
Concordia Chiajna se pregătește într-un cantonament la Brașov înainte de startul noii ediții din Liga 2 Casa Pariurilor. Totuși atmosfera de echipă a fost stricată de turbulentul Gabi Tamaș. Jucătorul a făcut un scandal de pomină după ce a băut cinci beri. Acesta are un bogat palmares de gen în trecutul său fotbalistic.
După cum relatează gsp.ro, noul antrenor al formației ilfovene, Erik Lincar, le-a permis elevilor săi să bea câte o bere după un meci amical, însă mai mulți dintre ei au depășit limita. Unul dintre aceștia a fost Tamaș, care apoi a început o ceartă de proporții.
Veteranul fotbalist a fost nemulțumit de faptul că la masă nu le-a fost adusă și pâine, deci le-a făcut observație asistenților lui Erik Lincar. Antrenorul principal luase această decizie, având în lot câțiva jucători peste limita de greutate, inclusiv Tamaș.
Tehnicianul, care nu se afla de față în momentul incidentului, a fost foarte iritat din cauza scandalului creat de năbădăiosul Gabi Tamaș. estimând că nu poate lucra în aceste condiții cu fostul internațional.. Lincar a cerut conducerii clubului o măsură radicală, mai precis să aleagă între el și fundașul central.
Președintele Concordiei vrea să facă pace
După ce lucrurile s-au mai calmat, Gabi Tamaș le-ar fi transmis celor din conducerea clubului Concordia Chiajna că dacă se consideră că a depășit limita, el este dispus să-și rezilieze contractul. ”Dacă vi se pare că am făcut ceva atât de grav, asta e, plec eu!”, a sunat mesajul jucătorului.
În cantonamentul de la Brașov este așteptat președintele Cristi Tănase, care va încerca să-i împace pe Lincar și Tamaș, considerând că fundașul este un jucător de bază în tentativa ilfovenilor de a promova.
Gabi Tamaș a recunoscut că în trecut a ratat mai multe transferuri importante la cluburi mari din Europa. Unul dintre ele, la clubul italian Lazio Roma, nu s-a materializat din cauza unei alte escapade cu alccol la echipa națională.
De menționat că, în perioada când era jucătorul echipei Hapoel Haifa, fundașul a fost arestat pentru că a condus în stare de ebrietate, la o viteză de 200 km/h. În plus, actele sale nu erau în regulă.