G7 acuză Rusia că "pune în pericol regiunea" şi cere ca ea "să redea imediat proprietarului suveran legitim, Ucraina, controlul total al centralei nucleare de la Zaporojie". O reacţie care vine după avertismentele operatorului ucrainean Energoatom care, marţi, a alertat în legătură cu riscul pe care îl reprezintă racordarea la Crimeea a centralei nucleare ucrainene de la Zaporojie de către forţele ruse şi după declarația de luni a preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, care a agitat spectrul unei noi catastrofe de tip Cernobîl după cele două bombardamente suferite de cea mai mare centrală din Europa săptămâna trecută.
Grupul ţărilor celor mai industrializate G7 a acuzat miercuri Rusia că "pune în pericol" regiunea ucraineană din jurul centralei nucleare de la Zaporijie ocupată de trupele ruse şi a cerut restituirea "imediată" a centralei Ucrainei.
"Cerem ca Rusia să predea imediat proprietarului său suveran legitim, Ucraina, controlul total al centralei nucleare de la Zaporijia", scrie G7 într-un comunicat publicat de Germania, care asigură preşedinţia G7. "Controlul continuu al centralei de către Rusia pune în pericol regiunea", susţine grupul.
Personalul ucrainean care exploatează centrala nucleară de la Zaporijia trebuie să se poată achita de funcţiile sale fără a fi supus la ameninţări sau presiuni", mai apreciază G7.
G7 se declară de asemenea "profund îngrijorat de ameninţarea gravă" pe care armata rusă o face să planeze asupra "securităţii" instalaţiilor nucleare ucrainene.
Ocuparea lor de către trupele Moscovei "creşte considerabil riscul unui accident sau al unui incident nuclear" şi "pune în pericol populaţia Ucrainei, a statelor vecine şi a comunităţii internaţionale", potrivit aceleiaşi surse.
Cea mai mare centrală nucleară din Europa e într-o situaţie "extrem de periculoasă"
Este "extrem de periculos". Ieri, marţi, în aceşti termeni a alertat operatorul ucrainean Energoatom în legătură cu racordarea la Crimeea a centralei nucleare ucrainene de la Zaporijia de către forţele ruse. Acestea ocupă instalaţia din 4 martie şi vor proceda la o reorientare a producţiei de electricitate care ar putea avea consecinţe grave, afirmă Energoatom. Grupând 6 din cele 15 reactoare ucrainene, centrala nucleară de la Zaporijia este cea mai mare din Europa. Situată în apropierea oraşului Energodar pe fluviul Nipru, nu departe de peninsula ucraineană Crimeea (sud), ea poate alimenta patru milioane de gospodării.
Militariii ruşi prezenţi în centrala nucleară de la Zaporijia pun în practică programul (operatorului rus) Rosatom, care urmăreşte să racordeze centrala la reţelele electrice ale Crimeii", a explicat preşedintele Energoatom, Petro Kotin, la televiziunea ucraineană.
"Pentru a face asta, trebuie mai întâi să întrerupi liniile electrice ale centralei legate la sistemul energetic ucrainean. Din 7 până în 9 august, ruşii au deconectat deja trei linii electrice. În acest moment, centrala funcţionează cu o singură linie de producţie, ceea ce este un mod de lucru extrem de periculos", a adăugat el. "Când ultima linie de producţie va fi debranşată, centrala va fi alimentată de grupurile electrogene care funcţionează cu motorină. Totul va depinde atunci de fiabilitatea lor şi de stocurile de carburant", a avertizat Petro Kotin.
Bombardamente: să ataci centrale este "suicidar", critică ONU
Centrala, care este cea mai mare din Europa, a fost bombardată de două ori la sfârşitul săptămânii trecute, inclusiv în proximitatea unui reactor. Kievul şi Moscova s-au acuzat reciproc de aceste lovituri, fără ca vreo sursă independentă s-o poată confirma. Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a agitat spectrul catastrofei de la Cernobîl. "Lumea nu trebuie să uite Cernobîlul şi faptul că Zaporijia este cea mai mare centrală din Europa. Catastrofa de la Cernobîl (în 1986), a fost explozia unui reactor şi centrala de la Zaporijia este dotată cu şase reactoare", a declarat el luni seara în intervenţia sa video zilnică, cerând "noi sancţiuni contra statului terorist şi contra întregii industrii nucleare ruseşti care creează ameninţarea cu catastrofa nucleară".
"Orice atac contra centralelor nucleare este un lucru suicidar", a insistat luni dimineaţa secretarul general al ONU, Antonio Guterres. "Sper că aceste atacuri vor lua sfarşit. În acelaşi timp, sper că AIEA va putea avea acces la centrală". Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a apreciat sâmbătă "din ce în ce mai alarmante" informaţiile care provin de la Zaporijia. În vreme ce trei din cele şase reactoare erau încă operaţionale la începutul lui august, unul dintre ele a fost oprit în urma bombardamentelor care au avariat o linie de înaltă tensiune pe 5 august. AIEA a declarat de mai multe ori că doreşte să organizeze o inspecţie la centrala de la Zaporijia. Dacă autorităţile ucrainene s-au opus iniţial, considerând ca o asemenea vizită ar legitima ocupaţia rusească, ele s-au arătat mai puţin categorice în ultimele zile.
Şeful Energoatom acuză Rusia că a ucis un angajat
În ciuda ocupării sale de către forţele ruse, funcţionarea centralei este asigurată de angajaţi ucraineni. "Ucrainenii controlează instalaţiile reactoarelor la centrala nucleară de la Zaporijjia", a declarat luni la televiziunea ucraineană Petro Kotin, preşedintele Energoatom. Acesta, care cere dislocarea ocupanţilor ruşi şi crearea unei "zone demilitarizate" la locaţia centralei, estimează că ea este ocupată de "circa 500 de soldaţi şi 50 de vehicule grele, tancuri şi camioane". El afirmă că "ruşii au răpit circa o sută de angajaţi ai centralei nucleare" şi că "un angajat a murit după ce a fost torturat". El a arătat de altfel că nu are "nicio informaţie" privind o eventuală minare a instalaţiilor, dar, după părerea lui, "ruşii au minat coasta din apropierea centralei nucleare" şi există probabil maşini încărcate cu explozivi în apropierea primului şi celui de-al doilea reactor, notează latribune.fr.
(Traducere Rador)