Zelenski, apel disperat din cauza terorii nucleare a Rusiei! ONU cere oprirea imediată a acțiunilor militare în zona Zaporojie

Zelenski, apel disperat din cauza terorii nucleare a Rusiei! ONU cere oprirea imediată a acțiunilor militare în zona ZaporojieSursa foto: Ukrainean PRESIDENTIAL PRESS SERVICE

Organismul de supraveghere nuclear al ONU a cerut încetarea imediată a tuturor acțiunilor militare în apropierea centralei nucleare Zaporojie, după ce aceasta a fost lovită de bombardamente, provocând închiderea unuia dintre reactoare și creând un „risc foarte real de dezastru nuclear”. Volodimir Zelenski, de asemenea, cere un răspuns internațional mai puternic până nu este prea târziu.

Rafael Mariano Grossi, directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, s-a declarat „extrem de îngrijorat” de rapoartele privind daunele la centrala nucleară și a cerut ca experților AIEA să li se permită să inspecteze pagubele.

Compania nucleară ucraineană Energoatom a declarat că atacul a deteriorat un cablu de alimentare și a forțat unul dintre reactoare să nu mai funcționeze și că „există în continuare riscuri de scurgere de hidrogen și substanțe radioactive, iar riscul de incendiu este, de asemenea, mare”, a spus Grossi.

Zelenski: Teroarea nucleară rusă necesită un răspuns mai puternic din partea comunității internaționale

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut un răspuns internaţional mai puternic la „teroarea nucleară” a Rusiei, după ce a anunţat un nou bombardament la centrala nucleară Zaporojie.

În timpul unei convorbiri telefonice cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, Zelenski a cerut să fie impuse sancţiuni industriei nucleare ruseşti şi combustibilului nuclear.

„Am discutat cu Charles Michel, i-am povestit despre situaţia de pe câmpul de luptă, în special la centrala Zaporojie. Teroarea nucleară rusă necesită un răspuns mai puternic din partea comunităţii internaţionale - sancţiuni asupra industriei nucleare ruseşti şi a combustibilului nuclear”, a scris Zelenski pe Twitter.

Compania nucleară de stat a Ucrainei a declarat mai devreme că un muncitor a fost rănit când forţele ruse au bombardat centrala nucleară Zaporojie sâmbătă seara.

Preşedintele ucrainean: Rusia se foloseşte de centrală pentru a impune teroarea

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în discursul său de noapte, a acuzat din nou Moscova de terorism, spunând: „Teroriștii ruși au devenit primii din lume care au folosit centrala electrică... pentru teroare”.

Înaltul diplomat al Uniunii Europene, Josep Borrell, a condamnat atacul „ca o încălcare gravă și iresponsabilă a regulilor de securitate nucleară și un alt exemplu al nerespectării de către Rusia a normelor internaționale”, relatează theguardian.com.