FUZIUNEA care ar putea SCHIMBA scena politică. Ce ROL are Dacian Cioloș

FUZIUNEA care ar putea SCHIMBA scena politică. Ce ROL are Dacian Cioloș

O posibilă fuziune se prefigurează pe scena politică românească. După plecarea lui Nicușor Dan din fruntea partidului, USR are în plan organizarea unui referendm intern în cadrul căruia membrii formațiunii se vor exprima în legătură cu oportunitatea ca Uniunea Salvați România să colaboreze sau chiar să fuzioneze cu platforma România 100, condusă de fostul premier Dacian Cioloş.

„Această întrebare va da un mandat Biroului Naţional să înceapă nişte discuţii formale cu platforma România 100 care să conducă spre o alăturare a celor două forţe politice. Mecanismul referendumului intern am văzut că funcţionează şi membrii partidului vor să fie consultaţi şi implicaţi în deciziile majore ale partidului. Undeva la începutul lui octombrie se va întâmpla referendumul”, a spus deputatul USR Ionuţ Moşteanu, citat de Mediafax.

Întrebarea la care vor răspunde membrii USR va fi: „Sunteţi de acord ca Biroul Naţional al USR să iniţieze procesul de negociere cu platforma România 100 şi echipa Cioloş pentru colaborarea/fuziunea celor două structuri?”, variantele de răspuns propuse fiind „da” şi „nu”.

Referendumul se va desfăşura după modelul utilizat în cazul referendumului privind poziţionarea USR în ceea ce priveşte redefinirea familiei.

Ne puteți urmări și pe Google News

După referendum ar urma ca Biroul Permanent al formaţiunii să stabilească paşii următori.

La rândul său, unul dintre membri fondatori ai Platformei România 100, Alin Mituță, a explicat pe Facebook demersul USR al unui referendum intern cu privire la o fuziune a celor două mișcări politice. 

„Îi mulțumesc lui Ionuţ Moşteanu pentru aceste precizări (https://goo.gl/Nas9to) și vreau să confirm și eu că acest referendum intern care înțeleg că va fi inițiat de USR pe tema „colaborării/fuziunii” cu Platforma România 100 este o inițiativă exclusivă a USR care nu a fost discutată sau agreată cu RO100.

La acest moment, prioritatea România 100 este de a construi alături de comunitatea celor 35 000 de susținători și peste 8000 de membri activi soluții concrete pentru modernizarea României, așa cum am anunțat și ne-am asumat. Din acest motiv, pe agenda Platformei România 100 nu există niciun fel de fuziune.

Rămânem deschiși colaborării constructive cu organizații sau partide pentru proiecte care sunt în acord cu obiectivele Platformei România 100, așa cum de altfel este cazul Comisiei de Tăiat Hârtii #2, un proiect concret în care RO100 colaborează cu USR pentru a continua procesul de debirocratizare început de Guvernul Cioloș.

Și ar mai fi ceva, pentru că am văzut multe speculații pe această temă: Dacian Cioloș nu are de gând să preia niciun partid. Avem destulă treabă la Platforma România 100.”, a scris marți pe Facebook, Mituță, fostul director de cabinet/secretar de stat al ex prim-ministrului Dacian Cioloș.

De curând USR a organizat un referendum intern cu privire la poziționarea asupra inițiativei Coaliției pentru Familie care vizează modificarea Constituției în sensul redefinirii familiei.

Referendumul intern din USR s-a încheiat duminică, 13 august, la ora 24:00. Din totalul de 1.829 de membri USR au votat 1.453, prezența finală la vot fiind de 78%. Rezultatele arată că 52,7% dintre membrii partidului au votat pentru poziționarea partidului față de inițiativa de modificare a Constituției inițiată de Coaliția pentru Familie, se arată într-un comunicat al formațiunii.

Ulterior, fostul lider al USR, Nicușor Dan, a declarat că nu va reveni într-un partid care nu-și respectă mesajele din campania electorală și a precizat că demisia din USR rămâne valabilă.