85.36% din consiliile județene au răspuns la intrebările legate de bugetele cheltuite în ultimii doi ani. În urma analizei datelor, reprezentanții asociației au stablit:

Funcționarii din Galați vorbesc cel mai mult la telefon

La capitolul telefonie (mobile si fixa), CJ Galați este cel mai mare consumator de astfel de servicii, având o cheltuială de 805,300.00 lei, pentru anul 2013 la o medie naționala de 150,078.48 lei și de 504,720.00 lei în perioada 1 ianuarie – 1 august 2014 la o medie națională de 99,276.08 lei, de 50 de ori mai mult ca CJ Giurgiu care în 2013 a consumat de 16,124.40 lei.

Funcționarii din Prahova nu sunt zgârciți cu hârtia

Cand vine vorba de consumul de hartie si de alte rechizite in cadrul consiliilor judetene, avem o medie nationala in 2013 de 100,209.02 lei si in perioada 01.01-01.08.2014 de 52,150.17 lei. Cel mai mare consum il observam la CJ Prahova, pentru anul 2013, cu un consum de hartie si rechizite de 362,809.71 lei, iar pentru perioada 01.01-01.08.2014 CJ Valceaa cheltuit 179,112.46 lei, de 102 ori mai mult decat CJ Galati care a raportat un consum de 1,756.00 lei in perioada 01.01-01.08.2014.

În Bacău și Galați, se cheltuie cel mai mult cu operațiunea de curățenie

La capitolul salubritate, in randul consiliilor județene, avem o medie națională pentru anul 2013 de 16,910.036 lei, iar pentru perioada 1 ianuarie – 1 august 2014 de 7,788.676. În 2013. cel mai mare consummator de salubritate a fost CJ Bacău, cu un consum în valoare de 106,540 lei, de 67 ori mai mult față de CJ Argeș care raportează un consum în valoare de 1,583.54 lei.

Însă, în prima parte a anului 2014, CJ Galați conduce în rândul consumatorilor de salubritate, cu un consum în valoare de 43,330 lei, de 30 de ori mai mult față de consumul de la CJ Brăila de 1,405.00 lei.

Funcționarii de la CJ Bacău au cele bune programe tv

Când vine vorba de cheltuielile cu abonamentele TV, în cadrul consiliilor județene, avem o medie naționala pentru 2013 de 9,882.51 lei și pentru perioada 1 ianuarie – 1 august 2014 de 5,721.167 lei. Cel mai mare consum cu abonamentele TV îl găsim la CJ Bacău atât pentru anul 2013, cât și pentru prima parte a anului 2014, cu cheltuieli la această categorie de 121,990.00 lei, respectiv 69,420.00 lei, de 400 ori mai mult decât CJ Neamț, CJ Satu Mare sau CJ Vaslui.

La Iași se citește mult

La categoria Abonamente la Diverse Publicații, media națională pentru 2013 și pentru perioada 1 ianuarie – 1 august 2014 este de 30,264.196 lei, respectiv 14,318.63 lei. Cele mai mari cheltuieli cu această categorie pentru ambele perioade de referință este CJ Iași, cu consumuri de 148,959.00 lei, respectiv 84,000.00 lei, de 112 ori mai mult ca la CJ Vaslui care raportează un consum în valoare de 743.96 lei.

Funcționarii olteni se lefăie pe internet

Abonamentele la internet în rândul consiliilor județene ating o medie națională pentru 2013 de 23,332.798 lei, iar perioada 1 ianuarie – 1 august 2014 de 15,276.16 lei. Cel mai mare consum se înregistrează la CJ Dolj pentru ambele perioade de referință, cu valori de 98,845.00 lei, respectiv 68,920.00 lei de 2461 de ori mai mult decât la CJ Iași care are un consum de 28 lei.

Te-ar putea interesa și: