Ministrul Educației a explicat prevederile care reglementează funcționarea claselor terminale în unitățile de învățământ care se află în scenariu roșu.
Duminică, Ministrul Educației a făcut precizări cu privire la prevederile care reglementează funcționarea claselor terminale în acele școli care se află în scenariu roșu. Astfel, Inspectoratele Școlare și școlile au primit instrucțiuni referitoare la modul în care clasele terminale își vor desfășura activitățile în scenariul roșu.
Potrivit ministrului Educației, școlile sunt obligate să asigure tuturor elevilor accesul la educație cu respectarea tuturor normelor de protecție, conform scenariilor aplicabile fiecărei școli.
Potrivit instrucţiunii, în cazul funcţionării unităţii de învăţământ preuniversitar în scenariul roşu, pentru elevii claselor a VIII-a, a XII-a, XIII-a, precum şi pentru elevii din clasele terminale din învăţământul profesional şi postliceal, raportat la articolul 63 din Legea Educaţiei naţionale nr. 1/2011, activităţile didactice se vor realiza cu prezenţa fizică a maximum 15 elevi pe clasă pentru gimnaziu/clasa a VIII-a şi maximum 17 elevi pe clasă pentru clasele terminale din învăţământul liceal, profesional şi postliceal.
„Actele normative nu impun restricţii numerice pentru învăţământul preşcolar şi învăţământul primar organizat în şcoli care funcţionează în scenariul roşu”, se arată în instrucţiune.
Documentul mai prevede că pentru elevii claselor a VIII-a, a XII-a/XIII, precum şi pentru elevii din clasele terminale din învăţământul profesional şi postliceal care nu participă fizic la cursuri indiferent de motiv, unitatea de învăţământ preuniversitar este obligată să asigure organizarea activităţilor de predare-învăţare- evaluare online, iar elevii să participe la acestea. Astfel, conducerile unităţilor de învăţământ vor identifica, adaptat fiecărei situaţii, soluţii adecvate pentru asigurarea procesului educaţional online.
Ministerul Educației, precizări despre funcționarea claselor terminale școli scenariu roșu
Capitala a întrat în scenariul roșu. Ce se întâmplă cu școlile
- Școală online pentru învățământul preșcolar și primar.
- Unitățile de învățământ își vor desfășura activitatea cu prezența fizică pentru elevii din clasele a VIII-a, a XII-a, dar și clasele terminale ale școlilor profesionale.
- Prin rotație, câte jumătate dintre elevii unei clase vor veni la școală câte 14 zile.
Măsurile ar putea fi valabile în următoarele 14 zile. Rata de infectare în Bucureşti a fost, sâmbătă, de 3,12 la mie, după ce în ultimle 2 zile s-au confirmat peste 900 de cazuri de infectare. Sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică a anunţat 906 cazuri, iar vineri 927.