Corina Caragea este cunoscută de toți ca fi ind cea mai populară prezentatoare a știrilor sportive de la noi. De peste un deceniu apare constant la televizor și pare că anii trec neobservați pe lângă ea, întrucât arată mereu impecabil. Bruneta a fost mereu admirată și invidiată pentru felul în care arată și mulți se întreabă cum reușește aceasta să fi e mereu într-o formă de zile mari și să aibă părul veșnic strălucitor. Într-o discuție cu jurnaliștii EvZ, Corina a dezvăluit câteva dintre secretele ei în materie de frumusețe. Totodată, a vorbit și despre preferințele ei în materie de fotbal.
Prezentatoarea știrilor sportive de la Pro Tv nu este adeptă a mâncărurilor nesănătoase, dezvăluind că nu îi este greu să se abțină de la prăjeli sau dulciuri. Mai mult, este fan declarat al supelor, iar sportul o ajută să țină celulita la distanță. Astfel, pentru a se menține în formă, vedeta își încheie orice zi în sala de sport. „Cred că dincolo de orice tratament minune, aparat ultramodern și promisiuni de întreținere sau albire peste noapte, cea mai importantă este îngrijirea și hidratarea. Așadar, am grijă să am mereu pielea, părul și zâmbetul îngrijite. Nu cred în minuni și nici în păcălirea corpului sau a timpului. Dacă vrei să ai un corp frumos, trebuie să fie sănătos în primul rând și apoi să muncești pentru asta. Nu văd altfel lucrurile. Așadar, eu nu apelez la niciun tratament corporal sau cosmetic. Dar pentru că sunt întrebată foarte des ce produse folosesc pentru păr, nu am niciun produs minune, uneori îmi aplic o mască făcută de mine acasă. Nu e vreo filosofie! Îl feresc de razele soarelui la mare și de clorul din piscine, de produse de styling și de schimbările de culoare. În rest, am o moștenire genetică bună”, a declarat prezentatoarea.
Cu toate că de câțiva ani buni apare mereu cu același aspect fizic, vedeta nu simte că ar fi timpul să apeleze la schimbări de imagine, deoarece se simte bine în pielea ei. „Nu sunt adepta schimbărilor bruște de imagine, poate și pentru că sunt o conservatoare de fel”.
Îi plac bătrâneii
Corina Caragea cunoaște multe despre fotbal și asta nu pentru că i-o cere jobul de prezentatoare, ci pentru că acest sport este una dintre pasiunile ei. Întrebată care este echipa ei preferată, bruneta ne-a declarat că ține „cu echipa națională. Am mulți fotbaliști preferați din campionatele externe, doar că sunt din garda veche. Pele mi-a plăcut foarte mult, Francesco Totti, Pirlo, Buffon, Ibrahimovic... Bătrânei”.
În ceea ce privește șansa pe care o are țara noastră să ajungă să atingă performanțe notabile în fotbalul internațional, Corina nu este prea convinsă că asta se va întâmpla prea curând. Consideră că e nevoie de timp și multă muncă pentru asta. „Fenomenul sportiv este mână-n mână cu tot ce se întâmplă în România, în toate domeniile, și mai ales cu mentalitățile. Ele se schimbă cel mai greu. De la educația de acasă, așteptările părinților, de la juniori, din școală și până la nivel de performanță, totul contează ca să ajungem la cele rezultate. Trebuie să construim și nu e ușor. În multe capitale europene, oamenii fac mult sport, cu mic cu mare. Îi vezi pe stradă, au și condiții pentru asta – o infrastructură să-i ajute, dar și mentalitățile sunt diferite. În România copiii încă duc scutiri la sport, părinții îi duc la mall în weekend sau visează să-i facă fotbaliști, să o ducă bine cu banii. Copiii încă se antrenează în săli de sport ce cad pe ei, încă merg kilometri întregi pe jos până la școală, încă funcționează pilele și relațiile în toate structurile. Deci drumul până la acele rezultate este lung și anevoios. Că ai amintit de RomâniaCroația, vedetele echipei au crescut în străinătate, sunt copiii românilor nevoiți să muncească afară, au povești impresionante. Da, ei au fost educați în alt sistem și asta se vede”, a conchis prezentatoarea.