Front comun împotriva războiului hibrid. Maia Sandu a solicitat întăriri de la miniștrii suedezi ai Apărării
- Viorica Gheorghe
- 21 august 2024, 09:16
Republica Moldova. La Chișinău a fost semnat un acord de cooperare între Republica Moldova și Suedia, care prevede măsuri comune de combatere a războiului hibrid. Documentul a fost semnat la finalul vizitei celor doi miniștri suedezi ai Apărării, care s-au întâlnit și cu șefa statului Maia Sandu.
Maia Sandu solicită întăriri
Maia Sandu a solicitat o cooperare strânsă cu Suedia în domeniul securității și apărării. La întâlnirea cu miniștrii Apărării din Suedia, care au vizitat în premieră în Republica Moldova, șefa statului a vorbit despre provocările accentuate de războiul de agresiune al Federaţiei Ruse în Ucraina.
Maia Sandu a exprimat nevoia de a extinde cooperarea cu Suedia în domeniul securității și al apărării.
,,Șefa statului a menționat, în cadrul întrevederii, despre provocările cu care se confruntă țara noastră. A subliniat importanța consolidării rezilienței Republicii Moldova, pe fondul războiului de agresiune al Federaţiei Ruse în țara vecină. Președinta a exprimat dorința de a extinde cooperarea cu Suedia în domeniul securității și al apărării. Președinta a mulțumit autorităților suedeze pentru sprijinul acordat țării noastre în parcursul european. Inclusiv, pentru susținerea financiară acordată pentru mai multe proiecte de dezvoltare de modernizare a țării”, a informat Președinția.
Front comun pentru combaterea războiului hibrid
Republica Moldova va beneficia de expertiza Suediei în combaterea războiului hibrid. Prevederea se conține în Acordul semnat de Ministerul Apărării de la Chișinău și cele două ministere din Suedia – al Apărării și al Apărării Civile.
,,Părțile au discutat despre stadiul actual al cooperării bilaterale. Alte subiecte au vizat parcursul european al Republicii Moldova, provocările actuale de securitate și sprijinul pe care Regatul Suediei ar putea să ni-l ofere în contracararea amenințărilor hibride și sporirea rezilienței naționale”, informează Ministerul Apărării.
Ministrul Apărării al Regatului Suediei, Pål Jonson, și ministrul suedez al Apărării Civile, Carl-Oskar Bohlin, au vizitat Republica Moldova la invitația ministrului moldovean al Apărării, Anatolie Nosatîi.