Fregata „Regele Ferdinand” o să participe la Operaţia EUNAVFOR MED „IRINI”, care va avea loc în Marea Mediterană. Militarii români au primit mai multe sarcini din partea reprezentanților ONU.
Forţele Navale Române au emis un comunicat de presă prin care au anunțat că Fregata „Regele Ferdinand”, cu un elicopter IAR 330 Puma Naval şi o grupă de operatori pentru forţe speciale ambarcate au plecat de vineri, 5 mai, din portul militar Constanța și se îndreaptă spre Marea Mediterană pentru a participa la Operaţia EUNAVFOR MED „IRINI”.
Militarii români, care se vor întoarce la jumătatea lunii iunie, au primit mai multe sarcini din partea ONU, printre care se numără asigurarea respectării embargoului ONU asupra armelor impuse Libiei. De asemenea, militarii români vor monitoriza traficul maritim din bazinul mediteranean și vor face inspectații la bordul navelor comerciale care vor străbate Marea Mediterană.
„Misiunea marinarilor militari români constă în asigurarea respectării embargoului ONU (Organizaţia Naţiunilor Unite) asupra armelor, impus Libiei, şi în combaterea traficului ilicit de produse petroliere, droguri şi persoane, prin monitorizarea traficului maritim şi executarea de inspecţii la bordul navelor comerciale din bazinul mediteranean”, se precizează în comunicatul emis de Forţele Navale.
Misiunea ONU vrea să pună capăt conflictului din Libia
În același comunicat se mai precizează că participarea Armatei României, cu capabilități ale Forțelor Navale Române și ale Forțelor pentru Operaţii Speciale, la Operaţia „IRINI” are drept scop îmbunătățirea securității din Marea Mediterană. De asemenea, ONU vrea ca prin această operațiune să fie încetat conflictul din Libia. În plus, România își îndeplinește angajamentele asumate față de Uniunea Europeană prin participarea la „IRINI”
„Pe durata celor aproximativ 40 de zile de dislocare în Marea Neagră și Marea Mediterană, fregata «Regele Ferdinand» va efectua escale de pregătire a echipajului și de refacere a capacității de luptă a navei militare în porturi din zonele de sud ale Italiei și Greciei”. Forțele Navale Române au mai anunțat că nava militară este comandată de comandorul George-Victor Durea. Echipajul navei este format din 239 de militari, se mai precizează în comunicatul emis.