În imaginile de pe rețelele de socializare se puteau observa „civili” ruși însoțiți de doi bărbați înarmați, care băteau la uși pentru a-i determina pe localnici să vină să participe la referendum.
Serviciul de Securitate al Ucrainei a descoperit într-un sat din Hersonul eliberat, într-o clădire care ar fi fost folosită de ruși ca secție de votare pentru pseudo-referendumul de anexare la Rusia, cutii cu „uniforme militare” rusești pentru copii, relatează Ukrainska Pravda.
„Ocupanții au folosit clădirea consiliului local drept bază pentru desfășurarea unui așa-zis „referendum”. Oamenii legii au găsit un lot mare de haine pentru copii în stil militar printre materialele campaniei”, scrie Serviciul de Securitate alături de o serie de fotografii.
Ofereau haine pentru copii și mâncare pentru a-i mitui să voteze
Aceste haine erau modele asemănătoare cu uniformele invadatorilor ruși și erau destinate locuitorilor locali ca o încurajare să vină să voteze la falsul referendum.
De asemenea, au încercat să mituiască ucrainenii cu mâncare gratuită. Cu toate acestea, când inamicul a văzut că localnicii evită participarea la pseudo-referendum, au recurs la „amenințări și fraudă”, potrivit SBU.
Potrivit serviciului de informații, după ce au convins mai mulți colaboratori să coopereze, le-au dat doi militari înarmați ai Federației Ruse și au început să meargă din casă în casă pentru a populariza referendumul. Dacă oamenii nu deschideau ușile, ocupanții tot i-ar fi trecut pe toți ca și când ar fi votat „da”.
Anexarea celor patru regiuni nu va fi recunoscută la nivel internațional
Deși anexarea celor patru regiuni nu va fi recunoscută la nivel internațional, Rusia ar putea pretinde că teritoriul său este atacat de armele occidentale furnizate Ucrainei, ceea ce ar putea duce la o nouă escaladare a războiului.
La rândul său, Zelenski a mărturisit că referendumurile organizate de Rusia nu sunt doar crime împotriva dreptului internațional și legislației, ci sunt crime împotriva unor persoane specifice, împotriva unei întregi națiuni. Mai mult, el a chemat o adunare de urgență a Consiliului de Securitate al ONU pentru a rezolva această problemă.
Adunarea Generală ONU a aprobat cu o largă majoritate o rezoluţie care condamnă anexarea a patru teritorii ucrainene de către Rusia, considerând că este ilegală şi că nu este validă. De asemenea solicită statelor să nu recunoască anexarea celor patru regiuni pe care Rusia le-a revendicat, în urma aşa-ziselor referendumuri desfăşurate la sfârşitul lunii trecute.