Frații Tate, protest față de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice

Frații Tate, protest față de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice

Frații Tate au ieșit în stradă pentru susținerea creștinismului. Cei doi aveau pancarte pe care scria ”Creștinismul nu va fi luat la mișto” și altele în care apărea Cina cea de taină în paralel cu punerea în scenă de la Paris. Întrebat dacă este dispus să meargă la închisoare pentru Iisus, Andrew Tate a spus că este gata să facă acest lucru.

În acest timp și poliția a venit la protestul ad-hoc al celor doi pentru a vedea dacă au autorizație. De altfel alături de ei mai erau și alți tineri care au desfășurat o pancartă cu cele două imagini ale tabloului ”Cina cea de Taină”.

Screenshot

Frații Tate au ieșit în stradă

Acest protest are loc după ce organizatorii Jocurilor Olimpice de la Paris au recunoscut că acum două zile au încercat punerea în scenă a celebrului tablou. Ba chiar și-au cerut scuze după ce vice-premierul italian a catalogat gestul ca fiind o insultă pentru creștini.  „Ne-am dorit o ceremonie de deschidere în care să arătăm lumii valorile și principiile noastre, așa că am transmis un mesaj foarte tranșant”, a declarat Tony Estanguet.

Acesta este  președintele Comitetului de Organizare a Jocurilor Olimpice de la Paris 2024. El a adăugat că ideea era de diversitate, fără alte interpretări. „Ideea era să-i facem pe oameni să reflecteze. Voiam ca mesajul să fie cât mai puternic cu putință. Trebuia să ne gândim la o comunitate internațională.

Francezii și-au cerut scuze

Este o ceremonie franceză pentru o ediție franceză a Jocurilor Olimpice, așa că am avut încredere în directorul nostru artistic. În Franța, prețuim libertatea de exprimare și ținem mult s-o protejăm”. De asemenea a intervenit și purtătoarea de cuvânt a Comitetului de organizare Anne Deschamps.

„În mod clar, nu am avut intenția de a jigni nicio comunitate religioasă”, a spus ea. Punerea în scenă a ”Cinei de Taină” a creat controverse și frământări în întreaga lume. Timp de două zile francezii nu au recunoscut că este vorba de celebrul tablou, până astăzi, când au ieșit public cu scuze.