Franța a "recuperat" 300 de milioane de euro în dobânzi din activele rusești înghețate pentru achiziționarea de echipamente militare pentru Ucraina la sfârșitul anului, inclusiv 12 noi tunuri Caesar, a anunțat ministrul Forțelor Armate într-un interviu acordat publicaţiei "Tribune de Dimanche".
"Mobilizăm dobânzile activelor rusești înghețate pentru a cumpăra echipament militar pentru Ucraina", a subliniat Sébastien Lecornu. "Franța a recuperat 300 de milioane de euro doar pentru sfârșitul anului 2024", a precizat el.
Această sumă a făcut posibilă "comandarea a 12 noi tunuri Caesar care vor fi livrate Ucrainei, precum și comandareaq de obuze de 155 mm, rachete Aster, bombe ghidate AASM, puncte de tragere și rachete Mistral…", a adăugat el.
Aproximativ 60 de tunuri Caesar au fost deja livrate Ucrainei și aproximativ 80 vor fi livrate până la sfârșitul lui 2024, a reamintit ministerul pentru AFP.
Anunțul cu privire la achizițiile de noi echipamente pentru Kiev survine într-un moment în care președintele ucrainean Volodimir Zelenski speră că sprijinul aliaților săi va continua pentru a putea ţine piept Rusiei.
Franța trimite echipament militar Ucrainei
Cele două țări sunt în război de când Moscova a invadat Ucraina în februarie 2022.
Săptămâna trecută, Volodimir Zelenski le-a prezentat aliaților săi occidentali "planul [său] de victorie" , care ar trebui să-i pună țara într-o poziție de forță înaintea oricăror negocieri.
"Anumite aspecte" ale acestui plan "sunt interesante și merită să fie lucrate și documentate", consideră ministrul francez al Forțelor Armate.
"Mai presus de toate, acest plan arată că Ucraina se pregătește pentru eventuale negocieri. Depinde de noi să o ajutăm să stea la masa de discuții cu un echilibru de putere favorabil", a spus el. "Pentru că, evident, Rusia va respecta doar echilibrul de putere".
"Trebuie să avem o întrebare în minte: ce garanții de securitate putem oferi Ucrainei? Există, desigur, apartenența la NATO, dar și tot ce putem face pentru a ajuta Ucraina să construiască o armată puternică, capabilă să descurajeze Rusia pe termen lung", a mai spus el.
sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA / nouvelobs.com