Franţa va aloca un miliard de euro programului nuclear al viitorului, în special tehnologiilor de a patra generaţie, şi va consolida cercetarea în domeniul siguranţei din acest sector în care "are un avans recunoscut" faţă de alte ţări, a declarat astăzi preşedintele francez Nicolas Sarkozy, reafirmându-şi încrederea în energia atomic, scrie ziarul le Figaro.
Liderul francez a făcut acest anunţ într-o conferinţă de presă în care a vorbit despre un împrumut de 35 de miliarde de euro contractat la sfârşitul lui 2009 şi al cărui scop este promovarea investiţiilor în sectoarele de viitor.
"Avem voinţa de a investi în continuare în siguranţa nucleară. Nu există deocamdată alternativă la acest sector", a insistat şeful statului francez, în contextul în care mai multe ţări europene se distanţează de această industrie, mai ales Germania, care, după catastrofa de la centrala niponă Fukushima, a anunţat renunţarea progresivă la energia nucleară până în 2022.
Sarkozy a asigurat totodată că Franţa investeşte masiv și în energiile regenerabile, rezervând acestui sector 1,3 miliarde de euro din împrumutul contractat. El a mai subliniat că, de xemplu, investiţiile în tehnologia energiei solare au crescut de 100 de ori de când el a devenit preşedinte, în 2007.