Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană a învolburat apele în politica de pe continent, însă nu toată lumea dezaprobă gestul Londrei.
Preşedinta partidului francez Adunarea Naţională (de extremă-dreapta), Marine Le Pen, a salutat sâmbătă „recâştigarea libertăţii” de către Marea Britanie, văzând în Brexit „un eşec terifiant pentru Uniunea Europeană”. În opinia lui Marine Le Pen, UE „trebuie să se transforme într-o alianţă europeană a naţiunilor”.
Din vara lui 2017, Adunarea Naţională (RN), care a succedat Frontului Naţional, nu mai pledează pentru o ieşire a Franţei din UE (Frexit), ci pentru o schimbare a UE din interior. „După multe episoade, Marea Britanie şi-a recâştigat în sfârşit libertatea. Este un eşec terifiant pentru UE”, a spus preşedinta RN într-o conferinţă de presă susținută la Lille, în nordul Franţei.
„Cred că acest eveniment este prea puţin comentat, în contextul în care o ţară fondatoare a UE tocmai a trântit uşa în urma sa! Nu este ceva obişnuit!”, a adăugat Le Pen.
Potrivit deputatei franceze, „vom vedea în lunile şi în anii care vor veni că Marea Britanie a făcut bine, că probabil va avea foarte mari beneficii. De altfel, văd că toate comentariile catastrofice au lăsat locul comentariilor prudente din partea celor care ne explicau că britanicii vor fi ruinaţi, că şomajul va deveni masiv”.
Brexit-ul nu va aduce mari schimbări concrete imediat, mai puţin faptul că Marea Britanie nu va mai fi reprezentată în instituţiile europene, ale căror reguli va continua totuşi să le urmeze până la sfâşitul perioadei de tranziţie la 31 decembrie.