Franța începe campania de vaccinare cu a treia doză. Ce categorii sociale sunt vizate

Franța începe campania de vaccinare cu a treia doză. Ce categorii sociale sunt vizateSursa foto. EVZ

Cetățenii francezi în vârstă sau care sunt vulnerabili în fața coronavirusului vor fi imunizate și cu cea de-a treia doză de vaccin împotriva COVID.

Autoritățile sanitare din Franța au lansat miercuri campania de vaccinare împotriva COVID-19 cu cea de-a treia doză pentru anumite categorii sociale. Această inițiativă este dedicată persoanelor în vârstă şi celor vulnerabile. Măsura urmărește să compenseze scăderea eficacităţii vaccinurilor după câteva luni de la inoculare, după cum transmite AFP.

„Cu acest rapel veţi fi protejaţi pentru lunile următoare”, i-a transmis ministrul francez al Sănătăţii, Olivier Véran, într-un centru de vaccinare parizian, unei persoane ce urma să primească al treilea vaccin, după ce a fost vaccinată cu ambele doze la începutul acestui an.

Ministrul francez a susținut, ulterior, o conferință de presă în cadrul căreia a anunțat că 200.000 de persoane şi-au făcut deja programări pentru această doză de supra-rapel.

Franța a lansat o nouă campanie de vaccinare

Franţa a lansat o nouă campanie de vaccinare cu supra-rapel pentru persoanele cu vârste de peste 80 de ani, cele imunodeprimate sau pentru alte persoane considerate cu un risc ridicat de a dezvolta o formă gravă de COVID-19. În această ultimă categorie intră, între alții, bolnavii de cancer aflaţi sub tratament oncologic sau pacienţii care au nevoie de dializă.

„Este nevoia să treacă şase luni de la precedenta inoculare pentru a primi şi cel de-al treilea vaccin”, a explicat ministrul Olivier Véran.

În cursul săptămânilor următoare, campania de administrare a celei de-a treia doze va fi extinsă la toate persoanele cu vârste de peste 65 de ani. De asemenea, vor fi vizate și la alte categorii de persoane cu risc de a dezvolta forme grave de COVID-19, aşa cum sunt cei care suferă de obezitate sau de diabet.

În total, Ministerul francez al Sănătăţii estimează că un număr de 18 milioane de francezi vor fi inoculaţi în cadrul acestei campanii.

Franța se confruntă cu un val de proteste

Franța se confruntă cu un val de proteste în stradă, după ce autoritățile sanitare au introdus vaccinarea obligatorie pentru cei care activează în domeniul sănătății. Franța a decis însăsprirea măsurilor de restricție sanitară în condițiile în care numărul infectărilor cu noua variantă Delta, a coronavirusului, este în creștere.

Guvernul de la Paris se teme că această creştere a cazurilor, care afectează pentru moment în special tinerii, urmează să afecteze persoanele vârstnice sau fragile, nevaccinate. Or, acest lucru va duce la o creștere a cazurilor care necesită spitalizare și va pune o presiune foarte mare pe sistemul sanitar

Ne puteți urmări și pe Google News