Micutzu, pe numele real Cosmin Nedelcu, este unul dintre cei mai cunoscuți comedianți din România. Pe lângă glumele pe diverse teme sociale, Micutzu este recunoscut și datorită autoironiilor la adresa siluetei sale. Pentru a scăpa însă de șicanele din trafic, actorul și-a achiziționat de curând un SUV de două tone jumătate.
Profitând de noile măsuri de relaxare, Cosmin Nedelcu și-a scos noua achiziție la o plimbare pe străzile din Capitală. Spunem noua achiziție deoarece Micutzu a anunțat acum o lună că și-a schimbat vechiul autoturism cu unul la care tânjea de mult.
„Mi-am luat Ford F150, care este mașina visurilor mele. Este un pick-up truck…cu care nu am ce să fac, într-adevăr…Locuri de parcare oricum nu găsești, cu asta m-am împăcat, asta a fost un motiv la pro. Eu sper că la un moment dat să se legalizeze iarba și în România, ca să pot să-mi fac ferma mea. Să-mi pun roșii, castraveți, salată, ceapă verde, usturoi și iarbă”, spune Micutzu în cadrul unui podcast pe care îl găzduiește pe canalul lui de YouTube.
Fotoreporterii EVZ l-au întâlnit pe Micutzu în trafic, total diferit față de cum este pe scenă. Deși relaxat la volan, actorul de stand-up comedy se numără printre cei mai prudenți șoferi. Această precauție se datorează poate și faptului că acum câțiva ani a fost la un pas de moarte într-un accident rutier.
Comediantul a povestit în cadrul emisiunii SuperSpeed că cum, acum câțiva ani, pe Valea Oltului, o stâncă s-a prăvălit peste mașina în care se afla și era să-l strivească.
„Am fost prea aproape de a muri în viața asta de mai multe ori acum încerc să mă țin departe. Cea mai nasoală a fost pe Valea Oltului când au căzut 3 stânci. Una a intrat în mașina în care eram, una în față și una în spate. Aia din față avea 12 tone, aia din spate 14 și aia care a intrat în dreapta mea avea 7 tone și ceva. S-a rostogolit efectiv și a intrat în mine și mi-a strivit piciorul. Dacă nu eram cât de gras eram atunci, cel mai probabil nu aș fi supraviețuit. Adică un om slab la ce am avut eu n-ar fi rezistat, mai ales că am avut contact direct cu stânca”, a povestit Micutzu despre episodul dramatic prin care a trecut.