FOTBAL EUROPEAN. Jose Mourinho l-a ÎNVINS pe Jurgen Klopp. Manchester United A CÂȘTIGAT marele DERBY cu Liverpool
- Andrei Călin
- 10 martie 2018, 19:09
Manchester United s-a impus, sâmbătă, cu scorul de 2-1 în confruntarea cu Liverpool, disputată, pe „Old Trafford”, în etapa a 30-a din Premier League.
Manchester United a câștigat cu 2-1 confruntarea cu rivala Liverpool, din etapa a 30-a a campionatului Angliei. Sâmbătă, pe „Old Trafford”, oamenii lui Jose Mourinho au deschis scorul prin Marcus Rashford (14) și și-au dublat avantajul după ce același jucător a punctat în minutul 24. Oaspeții au redus din diferență în repriza a doua, grație autogolului lui Eric Bailly (66), dar n-au putut să recupereze dezavantajul. United este pe locul al 2-lea, cu 65 de puncte, la 13 distanță de lidera Manchester City (un meci mai puțin disputat). Trupa antrenată de Jurgen Kloop ocupă cea de-a 3-a poziție, cu 60 de puncte.