Fostul şef al comisiei de investigare a accidentului din Apuseni acuză PRESIUNI ale superiorilor

Fostul şef al comisiei de investigare a accidentului din Apuseni acuză PRESIUNI ale superiorilor

Fostul preşedinte al Comisiei de investigare a accidentului aviatic din Apuseni, Sorin Cimpoeru, a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, semnalând presiuni din partea superiorilor din Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au dispus deja începerea urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. Deocamdată, procurorii nu au pus sub acuzare vreo persoană.

Sorin Cimpoeru a condus comisia care s-a ocupat de accidentul în care şi-au pierdut viaţa pilotul Adrian Iovan şi studenta Aura Ion. El a depus plângerea la Parchet luna trecută.

Avionul s-a prăbuşit în Munţii Apuseni, într-o zonă împădurită, pe 20 ianuarie. La bord se aflau pilotul Adrian Iovan, copilotul şi o echipă de 5 medici.