Fostul procuror Maximilian Bălășescu a spus cine l-a vrut pe Gigi Becali în închisoare. „I l-a făcut altcineva. Mi-a reproșat”

Sursa foto:Arhiva EvZ

Fostul procuror Maximilian Bălăşescu a povestit ce a discutat cu Gigi Becali, în perioada în care erau închiți în același penitenciar. Cel care a speriat chiar și cele mai periculoase clanuri interlope și toate vrăjitoarele și-a găsit o noup ocupație.

Maximilian Bălășescu a fost condamnat, în 2013, în timp ce ocupa funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită. Cel care trebuia să îi dea suma de bani a fost persoana care l-a denunțat pe procuror. Denunțătorul era cercetat pentru înșelăciune într-un dosar penal de care trebuia să se ocupe Bălășescu. Fostul procuror a fost eliberat în 2015.

Bălășescu și-a executat pedepasa la închisoarea Jilava, unde a fost închis și Gigi Becali. Patronul FCSB consideră că fostul procuror a fost cel care a încercat să îl bage după gratii. Cei doi au purtat o discuție în legătură cu acest lucru, iar latifundiarul din Pipera nu s-a abținut deloc. Bălășescu a povestit că nu a avut niciun conflict cu omul de afaceri, dar Becali a avut câteva lucruri să îi reproșeze.

„El, totdeauna, a crezut că dosarul cu portbagajul, cu cei trei hoți ai mașinii lui, l-am făcut eu. Eu i-am spus și atunci că nu am avut nicio treabă, că i l-a făcut altcineva. A văzut și el până la urmă. Mi-a reproșat de ce l-am ascultat pe Sandu Geamănu. Ne-am intersectat la penitenciar, ne-am purtat civilizat unul cu celălalt, nu am avut niciun conflict cât am fost acolo”, a spus fostul procuror.

Gigi Becali nu l-a iertat pe Bălășescu

Fostul procuror a mai adăugat că el a trecut peste acest incident cu Becali, dar nu este sigur că și omul de afaceri ar fi uitat discuția pe care au purtat-o în închisoare. Bălășescu a continuat prin a spune că a încercat să îi explice patronului de la FCSB care a fost situația de fapt, dar omul de afaceri a părut să nu fie de acord.

„Dar știți cum e el, își păstrează opiniile. Acum nu poți să-i întorci omului opinia dacă i-a intrat ceva în cap… I-am explicat cum a stat situația, nu aveam ce să fac pentru că eram procuror, nu puteam să-i spun omului du-te de aici că e vorba de Gigi Becali”. Bălășescu a fost întrebat dacă își este dor de fosta lui profesie, iar fostul procuror este decis că nu mai vrea să lucreze în acest domeniu. „Nu-mi lipsește, mai ales cu cei care au rămas acum în sistem, chiar că nu mă mai regăsesc. Sub nicio formă”.

Noua ocupație a fostului procuror al vrăjitoarelor

Maximilian Bălășescu s-a reinventat, după ce a scăpat de toate problemele cu legea. El vinde, de aproape trei anu, nebulizatoare Cute Atomizer în țările din Golf. Fostul procuror a semnat un mare contract în Bahrain cu ajutorul Ambasadei Ruse. Aparatele pe care Bălășescu le vinde sunt produse în România, la Universitatea de Medicină Veterinară din Cluj, și au ajuns deja și în mai multe țări din Europa.

„Se pot folosi aparatele în fermele de găini, în cele de porci, în serele legumicole, oriunde este nevoie de combaterea dăunătorilor, gripei aviare, pestei porcine. Noi, românii, le producem. Se produc în România, este inovație românească. Au plecat și în străinătate multe aparate. În Germania, Anglia, America, Dubai, Emiratele Arabe Unite”, a mai spus Bălășescu pentru Cancan.ro.