Oana, fosta soție a lui Kamara, a comentat plecarea artistului de la Survivor și a menționat că acesta nu este în realitate așa cum a fost prezentat la televizor. Ea a subliniat că au fost difuzate mai mult momentele de conflict dintre concurenți, iar asta a contribuit la eliminarea cântărețului din competiție.
Oana Hantoiu a dezvăluit că i-ar fi plăcut ca fostul ei partener de viață să mai continue în concurs, însă asta nu înseamnă că nu se bucură că îl va revedea. Fosta soție a lui Kamara a menționat că la televizor au fost difuzate doar momentele în care artistul era în conflict cu ceilalți concurenți din emisiune, în timp ce momentele în care el gătea pentru echipa lui sau cele în care își susținea colegii nu au fost incluse.
Oana a adăugat că Iftimoaie și DOC l-au provocat pe Kamara în mod repetat în timpul șederii sale în junglă, iar de la televizor s-a văzut altceva.
Fosta soție a lui Kamara, despre plecarea lui din Dominicană
„Cu siguranță mai putea rămâne la Survivor, după cum ne-a spus și el aseară, pe video call, dar na, a fost o strategie greșită. Dar noi ne bucurăm. Pe de-o parte, ne pare rău că n-a mai stat, pe de altă parte, îl așteptăm acasă.
Din câte am înțeles, ei au dat foarte mult conflictele, dar nu au fost. Am înțeles că Iftimoaie și cu DOC l-au provocat încontinuu, dar din câte am înțeles de la ceilalți concurenți care au ieșit, nu s-au dat momentele frumoase în care Kamara le gătea sau vorbea cu ei”, a declarat Oana pentru Cancan.
Într-un alt interviu, aceasta a vorbit despre atitudinea fostului său soț în competiție, menționând că înainte de a pleca Kamara la Survivor, au avut o discuție în care ea i-a cerut să nu se implice în conflicte și să se certe.
„Acum, Kamara mi se pare puțin obosit. El mânca destul de mult acasă, iar acolo nu se hrănește cât trebuie. Mi se pare puțin aerian. Din cauza asta eu îl văd ca nefiind la potențialul său maxim. Înainte de a pleca de acasă i-am spus să nu se certe, iar el mi-a spus că nu se ceartă, dar uite că acolo este altceva. Kamara este un om care ține cu dreptatea, iar din acest motiv se implică și în unele conflicte”, a mai spus Oana.