În anul 1898, juristul Nicolae Bazilescu cumpăra o moșie în nord vestul Bucureștilor. Teritoriul a fost parcelat şi transformat în zona rezidenţială Bucureştii Noi. Suprafaţa moșiei era de aproximativ 295 ha, din care circa 155 ha au fost destinate vânzării, iar restul au fost date în folosinţa domeniului public pentru amenajarea de străzi, pieţe, parcuri, cimitire... Fala cartierului o reprezentau câteva obiective, acum părăsite, uitate de Dumnezeu!

Pe 24 decembrie 2016 s-au împlinit 78 de ani de când s-a inaugurat pasajul cunoscut ca „Podul Constanţa”. La vremea respectivă, o lucrare utilă şi elegantă, care asigura ieşirea înspre Bucureştii-Noi şi Chitila. O construcție care, în 1938, venise aproape „la pachet” cu pasajul de la Gara Băneasa. Pasajul de sub „Podul Constanța” este prevăzut cu două benzi înguste şi ceva loc să se strecoare un pieton. Asta dacă are curajul să se lase „şters” de multele camioane care gonesc ca nebunele! Unde mai pui că pe aici trec şi tramvaiele, dar și alte autovehicole. Culmea este că „Podul Constanţa” s-a construit în numai cinci luni. Pe deasupra era suficient loc pentru şapte linii de cale ferată, astăzi au rămas doar cinci. Două pentru circulaţia curentă pe linia Bucureşti- Constanţa şi una pentru manevre. Celelalte,nefolosite, sunt în paragină.

Astăzi, „Podul Constanţa” arată ca o epavă. Uitată de lume! Crăpături, bucăţi mari de tencuială care stau să cadă. Unele s-au desprins deja. Stai să te întrebi dacă o mai rezista. Inima îți dă ghes să treci cât mai repede pe aici și să nu treacă vreun tren pe deasupra. Ca să nu fie ultimul. Cel care i-ar da lovitura de graţie!

De ani buni, Primăria Capitalei, împreună cu Ministerul Transporturilor își propun o sincronizare pentru demararea urgentă a lucrărilor de reabilitare și restructurare ale „Podului Constanța”. Aflat în stare avansată de degradare. Care a devenit un calvar și pentru locuitorii zonei (apropo de zgomot și trepidații). Dar și un pericol public pentru șoferi. Ioan Sebeșan, profesor universitar de material rulant de la Politehnica din București, mărturisea, acum ceva timp, că „acest pod vibrează foarte puternic din cauza traficului zilnic, lucru care duce la șubrezirea îmbinărilor sale mai repede decât la alte poduri”.

Conform datelor Sindicatului CFR Marfă, cel puțin 400 de poduri de căi ferate sunt în pericol de prăbușire în România, din cauza lipsei investiți ilor.

FOTO: Podul Constanța trepidează din toți rărunchii

Mai mult, reprezentanții CNADNR reclamă faptul că jumătate din numărul podurilor rutiere sunt adevărate capcane pentru șoferi, adică riscă prăbușirea din cauză că nu au fost reabilitate. Ce mai așteaptă autorită țile? Ca „Podul Constanța” să se prăbuşească?

Teatrul de vară Bazilescu, monument istoric pe butuci

Pe domeniul public donat de către juristul Nicolae Bazilescu, în centrul parcelării, s-a amenajat Parcul comunal Bazilescu, care conservă chiar și astăzi exemplare impresionante de copaci din foştii Codrii ai Vlăsiei. De la o suprafață de 120 de hectare cât avea la inaugurare, în prezent acesta a ajuns să aibă doar 13. În 2004, parcelarea Bazilescu a fost clasată monument istoric.

Astăzi, din nepăsarea mai multor generații de edili și conducători ai Ministerului Culturii, „Teatrul de vară Bazilescu” a ajuns într-o stare avansată de degradare. Realizat în ani ’50, în aceeaşi perioadă cu amfiteatrul Mihai Eminescu (23 August) din Parcul Naţional – zona Vatra Luminoasă, a fost inaugurat cu ocazia celui de-al patrulea Festival Mondial al Tineretului şi Studenţilor.

Sunete stridente, noaptea, în Parcul Bazilescu

Aleea care face legătura între bulevard şi clădire a fost construită pe acelaşi ax cu cel al Bisericii Bazilescu, aflată vizavi, ctitorită drept capelă a familiei de către Nicolae şi Ecaterina Basilescu. Pentru că numele exact al generosului jurist era Basilescu și nu Bazilescu! Pe timpul comunismului cu față umană, parcul a purtat numele lui Nicolae Bălcescu, al cărui bust rezistă și astăzi, undeva pe lângă aleea principală, ascuns de două bănci și niște arbuști. Cu toate că teatrul și-a consumat de mult clipele de glorie, fiind astăzi abandonat, stârnește în continuare un interes ciudat! Amatorii de senzații tari, paranormale, susțin că noaptea s-ar auzi dintre coloanele clădirii sunete stridente și tusea uscată a unui bărbat. Treburi care îți fac pielea de găină și părul măciucă!

Pe internet circulă zvonul că teatrul ar fi bântuit chiar de stafia lui Bazilescu, supărat foc de paragina în care „se scaldă” clădirea! Mai mult, există și o pagină dedicată acestui loc. Se caută persoanele interesate de o expediție pe aceste locuri, pentru a găsi dovezi care să certifice legenda!

Anul trecut, în luna noiembrie, Primăria Sectorului 1 a solicitat Ministerului Culturii trecerea în administrare a Teatrului Bazilescu, având de gând resuscitarea acestuia. Readucerea lui în lumina zilelor noastre, în toată splendoarea arhitecturală!

Bătrânica, pisica și vlăjganul

În autobuzul 679, cel care deservește zona, o bătrânică bălăngăne o cușcă veche, care adăpostește o pisică. Miaună ca dracul, spre deranjul celorlalți călători. „Nu-i place de loc în mașină”, se scuză bătrânica. „Da unde te porniși mamaie, așa de dimineață? Și cu mâța la purtator!”, întreabă un vlăjgan mai de coloratură. „Iaca o duc în parc, mamă, să mai ia și ea ceva aer. Că s-a săturat de casa mea tristă și prăfuită! Acum, că a apărut și soarele, după zilele urâte prin care am trecut”, încheie bătrânica.

Paragină fără Mască!

Zona Bucureştii Noi a aparţinut iniţial comunei Băneasa, iar în jurul anului 1940 este inclus drept cartier al oraşului feroviar Griviţa. În perioada interbelică, în această zonă a fost construită Casa Verde, finalizată în 1934. Azi, monumentul mai poate fi văzut pe una din străzile din apropierea Parcului Bazilescu. Confiscată de comuniști în 1945 și transformată într-un sediu al Regiei CFR și, ulterior, într-o Școală de Șoferi, abia dacă mai aduce aminte de sediul Mișcării Legionare. La sfârşitul anilor ’50, pe parcelele încă virane ale cartierului, a fost începută construcţia de blocuri, tip sovietic. Ansamblul era alcătuit dintr- o serie de clădiri de joasă înalțime, dispuse simetric, punctul central constituindu- l o clădire ce aduce un pic cu vechiul Teatru Național. A fost botezat Cinematograful „Înfrățirea între popoare”, un nume inept, care reflecta perfect ideologia proletară.

Numită de Ceaușescu „Piața Marx - Engels”

Prin Decretul nr. 193/1971 al Consiliului de Stat al RSR (semnat chiar de Nicolae Ceaușescu, doar președintele Consiliului de Stat pe atunci), se atribuia scuarului din fața cinematografului denumirea de Piața Karl Marx- Friederich Engels! Că de, în timpurile cu influență sovietică pe față, așa stătea bine unui cartier muncitoresc. Un nume prin care să se amintească de părinții ideologiei roșii!

În baza deciziei Guvernului României, în 1990 s-a înființat Teatrul Masca, acestuia fiindu-i atribuit vechiul sediu al cinematografului, căzut în paragină.

În iarna anului 2011, fosta Piață Marx-Engels se lăuda cu fațada renovată țipător a Teatrului Masca. De un galben ca lămâia, de te înțeapă ochii! Se mai puneau la socoteală un loc de joacă pentru copii, pavele ieftine care au înlocuit asfaltul și borduri „de unică folosință”, temă de campanie electorală în colegiul respectiv.

FOTO: Teatrul Masca

În spatele ansambului de factură sovietică, aceleași cocioabe, dintre care unele au căpătat termopane și izolații termice cu impact coloristic extrem asupra fațadelor. Printre ele s-au ițit ditamai viloaiele, discordante în peisaj, înconjurate de garduri înalte, solide. Să nu care cumva să pătrundă vreo privire indiscretă!

Teatrul Masca a redevenit astăzi aceeași ruină! Paragina a devenit laitmotivul zonei! Edilii și-au luat, însă, măsuri de precauție! Clădirea este înconjurată cu o bandă portocalie de protecție, pe care scrie BASF! De unde o fi fost sustrasă? Important este că oamenii sunt avertizați în acest fel: Cad ornamente! Prin spatele clădirii e mai mare tragedia! Mizerie, o curte părăsită în care odihnește o remorcă cu o prelată pe care scrie „Teatrul Masca”.

În așteptarea primăverii

Acum câteva zile, pe un moment de respiro solar, câteva persoane trageau de o prelată chiar în fața Teatrului de vară. „Este o gonflabilă”, ne lămurește cineva. „Amenajăm un fel de loc de joacă pentru copii! Că este pe cale să vină primăvara! Așa se mai ascunde ceva din urâțenia asta din spate și părinții nu mai trebuie să stea cu ochii pe micuți, să nu se accidenteze hârjonindu-se printre ruine! „Adică, ceva de genul pe dinafară e vopsit gardul, înăuntru’ spiritul lui Nicolae Bazilescu. Mai mult, într-o laterală odihneau două remorci-camionete, pe care erau pictate celebrele personaje ale lui Walt Disney: Mickey Mouse, Donald Duck, Pluto… Destinate, mai mult ca sigur, lumii copiilor!Acum, acoperite pe alocuri de zăpadă!